Lanț de magazine cu extindere rapidă în România. Are prețuri de la 1 leu și face angajări

Lanț de magazine cu extindere rapidă în România. Are prețuri de la 1 leu și face angajăriSursa foto:facebook

Retailerul ucrainean Aurora Multimarket, cunoscut pentru prețurile extrem de accesibile  începând de la 1 leu  își consolidează prezența în România și face angajări în ritm susținut.

Aurora Multimarket continuă extinderea  în România 

După ce a deschis peste 50 de magazine în mai puțin de doi ani, compania își propune să continue extinderea în județele Mureș, Harghita, Covasna, Brașov și Bistrița, unde caută specialiști în expansiune. Acest rol presupune analiza pieței imobiliare locale, identificarea celor mai bune spații comerciale, gestionarea relației cu proprietarii și susținerea echipelor tehnice în procesul de obținere a avizelor și autorizațiilor necesare deschiderii de noi magazine.

Candidații care aplică pentru acest post sunt ofertați cu salarii nete de aproximativ 7.000 de lei, la care se adaugă tichete de masă în valoare de circa 600 de lei lunar.

Printre responsabilitățile principale se numără și vizite constante pe teren pentru evaluarea potențialului de dezvoltare în diverse zone, prezentarea unor opțiuni strategice pentru expansiune și susținerea tuturor demersurilor logistice în raport cu strategia de dezvoltare a companiei. Aurora își propune să devină unul dintre cele mai extinse lanțuri de magazine de tip discount din România în următorii ani.

Aurora angajează personal pentru magazine

 Aurora Multimarket face angajări active și în rețeaua operațională de magazine. În orașele Constanța și Bacău, compania recrutează manageri de magazin, cu salarii nete de aproximativ 3.400 de lei lunar, conform anunțurilor recente.

Candidații trebuie să aibă cel puțin doi ani de experiență în retail, să fi lucrat anterior într-un rol de coordonare și să dețină minimum o diplomă de bacalaureat. Cunoștințele de limba engleză la nivel mediu reprezintă un avantaj important pentru angajare.

De asemenea, Aurora angajează lucrători comerciali în București (zona Crângași), Mangalia și Giurgiu, unde salariile nete variază între 2.450 și 3.500 de lei, în funcție de oraș și experiența candidaților. Spre exemplu, în Giurgiu salariul oferit este de 2.450 lei/lună, în Mangalia ajunge la 2.650 lei/lună, iar în București variază între 2.700 și 3.500 lei/lună.

Oferta salarială reflectă nivelul de dezvoltare economică al fiecărei regiuni și se aliniază cu politica de remunerare competitivă promovată de retailer. În plus, compania oferă instruire și oportunități de avansare internă, într-un context de expansiune rapidă.

Aurora vizează extinderea regională și intră pe piața din Bulgaria 

După succesul obținut pe piața românească, Aurora Multimarket își anunță intenția de a pătrunde și în Bulgaria, țară vecină unde vede un potențial ridicat pentru formatul său de retail cu prețuri reduse. În acest sens, compania caută un manager de expansiune care să coordoneze lansarea brandului pe piața bulgară. Postul vizează un candidat român cu minimum cinci ani de experiență în retail sau dezvoltare comercială, care să cunoască bine piața de consum din Europa de Est, să vorbească fluent limba engleză, iar cunoașterea limbii bulgare reprezintă un avantaj clar.

Responsabilitățile acestui post includ analiza tendințelor de consum, studii de piață imobiliară, selecția locațiilor pentru viitoarele magazine și gestionarea procesului de avizare. Această extindere face parte din strategia companiei de a deveni un jucător regional important în segmentul low-cost, mizând pe același model de afaceri care a adus succesul în Ucraina și România.

În prezent, Aurora deține peste 1.600 de magazine în Ucraina, iar România a fost prima piață internațională în care a intrat începând cu 2023. Bulgaria este următorul pas natural în strategia sa de regionalizare, scrie romaniatv.