Lagărele de concentrare în Germania Nazistă. Cum au fost organizate și cum au funcționat acestea? Cine au fost cei care au fost prizonieri în aceste lagăre?

Lagărele de concentrare în Germania Nazistă. Cum au fost organizate și cum au funcționat acestea? Cine au fost cei care au fost prizonieri în aceste lagăre?

Secolul XX a cunoscut cele mai mari conflicte din istorie, din punct de vedere al durității acțiunilor militare, tipurilor de armament folosit, numărului de victime.

Conflictul a durat de la 1 septembrie 1949, până la 9 mai 1945, cu precizarea că în Orientul Extrem, acesta s-a desfășurat până la capitularea Japoniei, la 2 septembrie 1945, capitulare influențată decisiv și de atacurile cu bomba nucleară, asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki, la 6, respectiv 9 august 1945, executate de către Statele Unite ale Americii.

Lagărele de concentrare - varianta nazistă

În Germania nazistă, în perioada 1933-1945, au funcționat lagăre de concentrare, în care erau internați inamicii politici, persoanele care conform ideologiei naziste promovate de către Alfred Rosenberg erau considerate ca aparținând ”raselor inferioare”, acuzații de spionaj, trădare, prizonierii de război sovietici etc.

Inițial, lagărele de conentrare s-au înființat în Germania, dar, după începutul războiului, acestea au fost construite și în teritorii ocupate, ca de exemplu în Polonia.

Persoanele arestate și deținute în lagăre puteau fi condamnate de instanțe, mai mult sau mai puțin arbitrare, dar și persoane care nu au fost niciodată judecate ci, închise, prin decizii ideologice și conjucturale (evreii, rromii, prizonierii de război sovietici etc).

Liderii naziști, condamnați

Avem în vedere prizonierii din lagărele de concentrare care au făcut obiectul unor experimente medicale inumane care vizau crearea unei „super-rase” umane, capabile să asigure Germaniei naziste (Al Treilea Reich) „dominarea lumii pentru cel puțin o mie de ani”, cum și-ar fi dorit Adolf Hitler, liderul NSDAP (Partidul Nazist) și Fuhrerul (conducător) celui de-Al Treilea Reich, aceștia au fost condamnați.

Alături de principalii săi acoliți:

• Alfred Rosenberg (ideologul nazismului, Gauleiter al Teritoriilor Ocupate din Răsărit),
• Hermann Goring (Reichsfuhrer, șeful Luftwaffe, aviația militară germană),
• Dr. Josef Goebbels (șeful Propagandei naziste),
• Adolf Eichmann ( Obersturmbannfuhrer – General SS, autorul noțiunii de ”soluție finală a problemei evreiești”-exterminarea în masă a evreilor),
• Reinhard Heydrich (supranumit ”Măcelarul din Praga”, Reichsprotektor pentru Boemia și Moravia),
• Wilhelm Kube (Gauleiter pentru Rusia Albă, ”Măcelarul din Minsk”) și
• Heinrich Himmler, șeful SS (Schutz Staffel-trupele de elită, în fapt trupele naziste de represiune a inamicilor Reichului).

Tribunalele penale internaționale au anchetat lagărele de concentrare

Pentru prima oară, la finalul celui de-al doilea război mondial, s-a pus problema instituirii unor tribunale internaționale care să judece crimele de război.

Până atunci, crimele de război fuseseră pedepsite de către tribunalele naționale, militare și civile, care puteau constata încălcarea legilor războiului, relele tratamente aplicate prizonierilor de război, care contraveneau Convenției de la Geneva din 1929 și Convenției de la Londra, din 1933, privind definirea agresiunii și a agresorului.