Cu o lățime de o sută treizeci de metri, apa din lac este înghețată în mai tot timpul anului. Cu toate astea în zilele mai calduroase, lacul se transformă într-o imensă scenă macabră, deoarece sute de schelete umane, unele încă nedescompuse, ies la iveală din apa lacului, transformând locul într-un imens cimitir.

Cine au fost acești indivizi și ce s-a întâmplat cu ei? O idee principală expusă de specialiștii antropologi a fost că toți acești oameni au murit deodată, într-un eveniment catastrofal, care a avut loc în urmă cu mai bine de 1.000 de ani. Un studiu antropologic nepublicat de acum câțiva ani, făcut pe cinci schelete, arată că oasele au o vechime de aproximativ 1.200 de ani.

Cu toate astea, specialiștii nu s-au lăsat și au continuat să studieze misterul din lacul scheletelor. O nouă analiză genetică efectuată de oamenii de știință din India, America și Germania a adus după sine o altă teorie. Studiul, care a examinat ADN-ul din 38 de rămășițe umane, indică faptul că nu a existat o singur moment care a dus la moartea unui număr important de persoane, ci mai multe, răspândite pe parcursul unui mileniu.

Raportul, publicat în revista Nature Communications, a condus la o concluzie mult mai interesantă și mai bine documentată științific, decât vechile teorii.

Lacul cunoscut de câteva decenii

Antropologii știu despre lacul Roopkund doar de câteva decenii, când mii de oase umane au fost descoperite întâmplător cu ocazia unei ascensiuni a unor alpiniști.

Alunecările de stâncă, gheața migratoare și chiar vizitatorii umani au deranjat și mutat rămășițele, făcând dificilă descifrarea când și cum au fost îngropați acești indivizii. Cu atât mai mult nu se știe nici azi cine erau oamenii care și-au găsit sfârșitul în acest climat ostil.

„Într-un caz ca acesta, acest lucru devine imposibil”, a spus Cat Jarman, un bioarheolog de la Universitatea din Bristol din Anglia.

Cercetătorii au studiat și comparat ADN -ul uman extras din oasele a 38 de persoane, găsite în lacul cu schelete, cu cel al unor populații care trăiesc în zona respectivă. Pe baza populațiilor care trăiesc astăzi, acești indivizi se încadrează în trei grupuri genetice distincte. Douăzeci și trei, inclusiv bărbați și femele, aveau strămoși tipici asiaticilor sudici contemporani. Rămășițele lor au ajuns lac între secolele VII și X, și nu dintr-o dată așa cum s-a crezut până de curând. Unele schelete erau mai vechi decât altele, ceea ce sugerează că multe au fost înmormântate în acest lac, fiind o practică ca cei care decedau să fie aruncați aici.

Amestec de populații indo – mediterane

Studiul invocat mai sus arată că anumite resturi umane descoperite în Lacul Schetelelor datează chiar din secolul XX.

Au apărut, brusc, alte două grupuri genetice ale unor oseminte descoperite în lac: un individ cu ascendență asiatică din Asia de Est și, curios, 14 persoane cu ascendență din estul Mediteranei. Nu au fost decoperite dovezi ale unor pandemii care să ducă la sfârșitul brusc al unei întregi comunități.

„În studiul anterior, a cinci probe de schelet, trei dintre ele prezentau fracturi de compresie nevindecate, cauzate probabil de grindină uriașă, deși această concluzie este deschisă dezbaterii. În orice caz, de-a lungul mai multor secole este greu de crezut că fiecare individ a murit exact în același mod”, a spus Éadaoin Harney, doctorand la Harvard și autorul principal al studiului.

Oseminetele descoperite sunt și ale unor copii sau adulți vârstnici, dar niciunul nu era rude de familie. Semnăturile chimice din schelete indică faptul că indivizii au avut diete semnificativ diferite, adăugând susținerea noțiunii că sunt reprezentate mai multe grupuri de populație distinctă.