La nivel mondial, această categorie de mașini face ravagii. Poluează cât o mare țară

La nivel mondial, această categorie de mașini face ravagii. Poluează cât o mare țarăSursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Agenția Internațională pentru Energie a dat publicității un raport prin care se arată că toate SUV-urile din lumea au fost extrem de nocive la capitolul emisii de gaze cu efect de seră.

Potrivit sursei citate, aceste mașini au crescut emisiile de dioxid de carbon la aproximativ un miliard de tone. Acest lucru înseamnă că cele 330 de milioane de vehicule din această categorie care au circulat pe șosele în 2022 au produs o cantitate de emisii la fel de mare ca și cele produse de Marea Britanie împreună cu Germania.

Aceeași sursă precizează că doar cinci state din întreaga lume au produs, anul trecut, peste un miliard de tone de emisii cu efect de seră. Asta înseamnă că SUV-urile, dacă ar fi să ne raportăm la ele ca la un stat, ar fi pe locul șase pe glob la capitolul emisii de carbon. Există și o explicație logică pentru acest aspect, anume aceea că sunt mai mari şi mai grele faţă de maşinile obişnuite.

Marea problemă pe care o provoacă SUV-urile la nivel mondial

Așadar este normal ca SUV-urile să consume în medie cu 20% mai mult combustibil. Astfel că în 2022, autovehiculele au fost responsabile pentru o treime din creşterea cererii de petrol la nivel global, potrivit studiului făcut de către cei de la Agenție și pe care l-au prezentat jurnaliștii de la The Guardian. Așadar, potrivit IEA, dacă în 2012 o cincime din mașinile noi cumpărate erau SUV-uri, în 2022 procentul a ajuns să fie de nu mai puțin de 46%.

Țările care au achiziționat cele mai multe astfel de mașini au fost în SUA, India și Europa. Astfel că Agenția a mai transmis că unul din șase SUV-uri vândute anul trecut a fost electric, dar popularitatea acestora din urmă nu este suficientă pentru a compensa creșterea consumului de carburanți. Mai ales că, specialiştii avertizează că „SUV-urile electrice necesită baterii de alimentare mai mari, astfel încât o piață în creștere a acestora ar pune presiune suplimentară pe lanțurile de aprovizionare și ar crește și mai mult cererea pentru minerale critice necesare în fabricarea acestora”.

 

Ne puteți urmări și pe Google News