Clubul Colectiv va fi incendiat controlat miercuri, în cadrul unui experiment judiciar. Această acţiune va constitui cel mai important segment al expertizei făcute de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) Petroşani în acest dosar.

Conform Mediafax, incendierea controlată a clubului reprezintă faza finală a expertizei INSEMEX în dosarul de ucidere şi vătămare corporală din culpă deschis de Parchetul instanţei supreme după incendiul din Colectiv.

Vor fi prezenţi experţi INSEMEX Petroşani, procurori, poliţişti şi pompieri, iar la final anchetatorii vor şti dacă artificiile au cauzat aprinderea bureţilor de antifonare din club şi incendiul care a urmat.

Localul va fi parţial amenajat ca la momentul producerii incendiului, inclusiv cu aceleaşi artificii, cu acelaşi tip de burete şi cu acelaşi mobilier care au fost arse în seara fatidică.

Patronii clubului sunt audiaţi marţi în legătură cu achiziţia buretelui de antifonare, a amenajării interioare a clubului şi a amplasării unui container ce servea drept anticameră la intrarea în local, care ar fi făcut dificilă evacuarea.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) fac cercetări într-un dosar de ucidere şi vătămare corporală din culpă, deschis în urma incendiului ce a avut loc în seara de 30 octombrie în clubul Colectiv.