La ce preț ajung petrecerile de Revelion în România și în Europa

La ce preț ajung petrecerile de Revelion în România și în Europa

Românii deja și-au făcut planurile pentru Revelion. Prețurile unei vacanțe în țară sau în Europa au crescut, dar pentru unii sunt acceptabile.

Revelionul dă multe bătăi de cap românilor! O parte dintre ei au ales să își petreacă noaptea dintre ani în țară, dar există și persoane care s-au aventurat în destinațiile de peste hotare. Hotelierii profită la maxim de această perioadă din an și au crescut prețurile.

Cele mai căutate excursii au fost în Insulele Madeira (Portugalia), Marbella (Spania), Londra (Marea Britanie), Lisabona (Portugalia) și Tbilisi (Georgia), potrivit europeanbestdestinations.com

Prețurile vacanțelor de Revelion

Prețurile vacanțelor în perioada 31 decembrie – 2 ianuarie sunt piperate, dar românii își doresc un Revelion de poveste.

Cât trebuie să scoată din buzunar 2 persoane pentru o excursie:

În Poiana Brașov, prețul pentru un hotel de patru stele este 3.854 de lei, o cameră într-o vilă costă 4.400 de lei, iar închirierea unui apartament cu trei camere costă 6.400 de lei.

La Predeal, un hotel de patru stele costă 3.212 lei, unul de trei stele 2.350 de lei, iar închirierea unei vile întregi, cu nouă dormitoare, nouă băi și un living costă 37.440 de lei.

În Sinaia, prețul un hotel de patru stele ajunge la 3.004 lei, unul de două stele la 1.233 lei, iar un apartament cu trei camere ar costa 4.860 de lei.

În Vatra Dornei, prețul la un hotel de trei stele este 1.680 de lei, iar pentru a închiria un apartament cu trei camere trebuie să oferi mai bine de 880 de lei. Dacă doriți să închiriați o casă, tot cu trei camere, prețul ajunge la 3.600 de lei.

În Bușteni, prețul unui apartament cu două camere, chiar lângă pârtie, este de 2.138 de lei, un bungalou cu un dormitor costă 2.376 de lei, iar pentru a închiria o casă cu patru camere ar trebui să plătiți 10.208 lei.

Vacanța în Europa, la preț de România

Pe arhipelagul portughez Madeira, din Atlanticul de Nord, prețurile sunt destul de decente.

O cameră la un hotel de cinci stele, din Estreito de Câmara de Lobos, cu mic dejun inclus, costă 1.470 de lei.

Pentru un hotel de patru stele din Santa Cruz, tot cu mic dejun inclus, ar trebui să plătiți 541 de lei.

foto: pixabay.com

Un hotel de trei stele din Sao Martinho costă 939 de lei, iar o cameră într-o vilă din Porto da Cruz costă 643 de lei.

În Marbella, prețul la un hotel de patru stele este de 1.270 de lei, iar la unul de trei stele trebuie să scoateți din buzunar 861 de lei.

Pentru a închiria un apartament cu trei camere ar trebui să plătiți 1.716 lei, iar o cameră într-o vilă costă 1.376 de lei.

Un hotel de 4 stele în Londra costa 2.792 de lei, iar pentru o cazare de 3 stele, trebuie să scoți din portofel 2.234 de lei. Un hotel de două stele costă 1.717 lei, pe când închirierea unei garsoniere costă 2.114 lei.

O vacanță la hotel de 5 stele în Lisabona ajunge la 2.239 de lei, iar o cazare de 4 stele cu mic dejun inclus costă 1.242 de lei.

Un hotel de trei stele costă 1.137 de lei, iar o cameră într-o vilă ajunge la 617 lei.

Închirierea unei garsoniere ar costa 2.170 de lei.

Tbilisi. Pentru a sta la un hotel de patru stele, cu mic dejun inclus, trebuie să plătiți 903 lei, iar prețul unuia de trei stele este de 457 de lei, tot cu prima masă a zilei incluse, potrivit România TV.

Ne puteți urmări și pe Google News