„Kovesi iese la VÂNĂTOARE”. Ce știe un IMPORTANT LIDER politic

„Kovesi iese la VÂNĂTOARE”. Ce știe un IMPORTANT LIDER politic

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, astăzi, că CSM și preşedintele Klaus Iohannis au responsabilitatea de a acționa în ceea ce privește înregistrările apărute cu şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi.

„Principalul rol îi revine fără îndoială CSM, care are o responsabilitate de care de multe ori până în prezent s-a derobat şi a lăsat ca aceste grave abuzuri să se întâmple, cu toate că eu sunt convins că erau la curent. Şi mai are cineva o responsabilitate foarte mare: cel care a semnat numirea doamnei Kovesi în această funcţie. Cred că preşedintele, în mod logic, ar trebui să ia atitudine şi să aibă o reacţie faţă de aceste lucruri grave care se întâmplă în domeniul justiţiei şi care ne arată de fapt, o dată în plus, ceea ce vedem că apare din ce în ce mai des în public: un sistem de putere paralel în care dna Kovesi deţinea şi deţine un rol extrem de important, călcând în picioare principiile esenţiale ale democraţiei”, a precizat Tăriceanu, la Senat, informează agerpres.ro.

El a adăugat că „aceste înregistrări fac să confirme o serie de lucruri pe care le spun de peste doi ani de zile, şi anume că în România, în domeniul justiţiei, avem grave abuzuri şi derapaje de la lege, că avem de a face cu o justiţie selectivă, că avem de a face cu o vânătoare de lideri politici, că nu funcţionează prezumţia de nevinovăţie. (...) Aş vrea să subliniez care pare să fie obiectivul principal al şefei DNA - şi anume vânătoarea de figuri politice importante care să creeze impact media şi să amplifice percepţia defavorabilă asupra României de corupţie generalizată şi, al doilea lucru, insatisfacţia că a scăzut numărul cazurilor care au fost deferite justiţiei. (...) Se face o justiţie nu calitativă, nu bazată pe lege, nu bazată pe fapte, ci bazată pe cantitate, un fel de stahanovism”.

Preşedintele Senatului a mai afirmat că, în acest context, se poate pune întrebarea „câţi oameni au ajuns să fie deferiţi justiţiei incorect, pe baza unor rechizitorii făcute la comandă”.

România TV a prezentat, ieri, o înregistrare explozivă cu procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, în care aceasta îi spune unui procuror să ajungă mai repede la „domnul premier”.