Kovesi, din nou în „bătaia puștii”? Fosta șefă a DNA este subiectul principal la CSM
- Dragos Manea
- 18 septembrie 2019, 07:23
Secţia pentru procurori a CSM urmează să discute, miercuri, acţiunile formulate de Inspecţia Judiciară legate de faptele comise de Laura Codruța Kovesi, pe vremea când era șefă a DNA.
Secţia pentru procurori a CSM va discuta, miercuri, problemele formulate de IJ cu privire la săvârşirea de către fostul procuror-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi şi fostul adjunct al acesteia Marius Iacob a unor abateri disciplinare, scrie Agerpres.
Potrivit IJ, în cazul Laurei Codruţa Kovesi, una dintre abaterile disciplinare se referă la manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, constând în aceea că, în cadrul unei şedinţe de lucru, a avut manifestări de natură a aduce atingere onoarei şi probităţii profesionale a magistraţilor procurori, precum şi prestigiului justiţiei, împrejurări identificate în înregistrările audio apărute în spaţiul media la data de 18 iunie 2017.
„În concret, procurorul-şef al DNA s-a exprimat în sensul combaterii efectelor negative în planul imaginii şi credibilităţii instituţiei generate de decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare 'cu miniştri', de impact mediatic, şi-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv şi general obligatoriu al deciziei CCR 68/2017 şi a folosit exprimări inadecvate la adresa Curţii Constituţionale şi a unui judecător al Curţii, inducând ideea în cadrul opiniei publice că unul dintre criteriile în funcţie de care se prioritizează soluţionarea dosarelor este impactul mediatic al acestora şi calitatea oficială a persoanelor cercetate”, arăta IJ.
De asemenea, Kovesi a folosit faţă de colegii procurori un ton superior şi agresiv, inadmisibil în raport cu standardele minimale de etică şi deontologie ale unui magistrat, de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare şi a unui dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor supremaţiei Constituţiei şi a legilor, precum şi a imparţialităţii procurorilor, preciza IJ.