EXPLICAȚIILE șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, despre DOSARUL COLECTIV

EXPLICAȚIILE șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, despre DOSARUL COLECTIV

La doi ani de la tragedia din clubul Colectiv, în urma căreia 64 de persoane au murit, iar alte 128 au fost rănite, procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a oferit explicații despre motivul întârzierii judecării cazului.

Ea a spus că au fost făcute trei dosare, la trei structuri diferite de Parchet. La Direcția Anticorupție au fost dosare, unul, care îl vizează pe fostul primar al al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, altul, la Secţia Militară din DNA, în cazul celor doi ofiţeri ISU. Kovesi a mai precizat că ambele dosare au trecut de procedura Camerei Preliminare, s-au respins toate excepţiile şi cerererile şi a început judecarea proceselor.    

„În cursul judecăţii o parte dintre dosare au fost deja reunite (dosarul patronilor de la clubul Colectiv, anchetat de Parchetul General a fost unit cu dosarul în care este judecat Piedone- n.r.) şi modul în care va decurge cercetarea judecătorescă ţine de judector. Să nu uităm că este un dosar în care sunt foarte multe părţi civile implicate şi potrivit legii ele trebuie citate şi au dreptul să participe la proces, sunt mulţi incupaţi. Nu se poate soluţiona într-o lună, sau două luni de zile un astfel de dosar”, a explicat, vineri, Laura Codruţa Kovesi, într-un interviu pentru Vice România.  

Ea a explicat că DNA a soluţionat repede anchetele în acest caz, dar acum totul ţine de judecători.

La doi ani de la tragedia din clubul Colectiv care a îndoliat întreaga Românie, un raport întocmit de ministrul Sănătăţii din guvernul tehnocrat, Vlad Voiculescu, şi uitat prin sertare, din spusele acestuia, scoate la iveală erorile şi proasta mobilizare a autorităţilor din seara tragediei de 30 spre 31 octombrie 2015, din clubul groazei. Reprezentanții Ministerului Sănătății au precizat miercuri că în instituție nu există niciun raport elaborat la începutul anului 2017 pe tema intervenției autorităților sanitare în cazul incendiului de la Colectiv, potrivit Agerpres.

 

Concluziile raportului sunt extrem de grave. Autorităţile române au refuzat transferul în străinătate pentru victime, iar acest lucru a fost posibil doar la presiunea publicului. În plus, infecţiile nosocomiale ale pacienţilor nu apar în fişele medicale, ele nu au fost raportate în spitalele din România, ci au fost descoperite de medicii din străinătate. Şi acestea sunt doar două nereguli.

În 2015, România avea doar 10 paturi disponibile pentru pacienți cu arsuri grave, în condițiile în care după incendiul de la Colectiv au fost zeci de astfel de cazuri. Chiar și așa, răniții grav au fost transferați la spitale din străinătate abia în urma presiunilor din partea familiilor și a publicului.

Anchetă în Parlament în cazul Colectiv

Deputatul PMP, Eugen Tomac, a anunțat joi că partidul său a cerut Legislativului formarea unei comisii parlamentare care să ancheteze incendiul produs în toamna anului 2015 în clubul Colectiv din București, în urma căruia 64 de persoane și-au pierdut viața iar alte 128 au fost rănite.

În opinia sa, această comisie parlamentară de anchetă ar putea afla adevărul cu privire la tragedia produsă pe 30 octombrie 2015, explică un comunicat al PMP.

„În memoria victimelor de la Colectiv și în semn de respect pentru familiile acestora și pentru supraviețuitori, avem datoria să restabilim adevărul cu privire la evenimentele care au avut loc la 30 octombrie 2015. În același timp, trebuie să facem tot ce e omenește posibil astfel încât asemenea nenorociri să nu se mai întâmple”, a afirmat Tomac.

Președintele executiv al PMP acuză faptul că ministrul Sănătății, Florian Bodog, a negat existența la Minister a unui raport care ar critica intervenția autorităților în cazul incendiului de la Colectiv.

”Nu înțeleg cum e posibil ca actualul ministru al Sănătății, Florian Bodog, să nege existența unui raport care conține informații privind intervenția autorităților sanitare în cazul Colectiv, când fostul ministru spune clar că există un asemenea raport elaborat la începutul anului 2017, care a fost înregistrat la cabinetul ministrului. Dacă Bodog nu a găsit un document pe această temă, trebuia să ceară să fie elaborat. Dezinteresul autorităților față de cauzele și consecințele tragediei de la Colectiv denotă ori prostia, ori complicitatea politicienilor responsabili de sănătatea și securitatea românilor”, a conchis Eugen Tomac.