Klaus Iohannis, prima deplasare oficială în Ungaria. Scopul vizitei la Budapesta

Klaus Iohannis, prima deplasare oficială în Ungaria. Scopul vizitei la Budapesta Sursa: Dreamstime.com

Klaus Iohannis face prima sa vizită oficială în Ungaria în cei nouă ani de mandat. Mai exact, președintele va efectua, miercurea viitoare, o vizită oficială în ţara vecină, informează Administrația Prezidenţială.

Klaus Iohannis va efectua, miercurea viitoare, o vizită oficială în Ungaria, a informat, vineri, Administraţia Prezidenţială. Este prima vizită oficială pe care șeful statului o face în țara vecină în nouă ani de mandat. Klaus Iohannis urmează să se întâlnească cu președintele Ungariei, Katalin Novak.

„Vizita are loc în contextul unei dinamici crescute a contactelor la nivel înalt, după vizita oficială efectuată de Preşedintele Katalin Novák la Bucureşti, în septembrie 2022, şi participarea la cel de-al 8-lea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări, găzduit de Preşedintele Românei în septembrie 2023”.

Klaus Iohannis va vorbi despre relațiile bilaterale româno-ungare

Prima vizită a preşedintelui României reprezintă o ocazie pentru a discuta despre stadiul relaţiei de Parteneriat Strategic.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Relaţiile bilaterale româno-ungare se desfăşoară în baza Tratatului de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate dintre România şi Republica Ungară, semnat şi intrat în vigoare în 1996, precum şi a Declaraţiei de Parteneriat Strategic între Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare pentru Europa Secolului XXI, semnată la Budapesta, la 29 noiembrie 2002, de la adoptarea căreia s-au împlinit 20 de ani în 2022”, se arată în comunicat.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele va arăta, la Budapesta, că ”Parteneriatul Strategic dintre cele două ţări reprezintă un instrument fundamental, care a vizat structurarea cooperării bilaterale pe baze noi, moderne, pragmatice şi de respect reciproc, în beneficiul tuturor cetăţenilor români şi ungari, indiferent de etnie.

Klaus Iohannis, vizită oficială în Ungaria / Este primul şef de stat român care ajunge la Budapesta în ultimii 14 ani / Agenda discuţiilor

Sursa foto: Arhiva EVZ.

Se va discuta despre situaţia actuală la nivel regional, european şi global

Cadrul oferit de acesta a condus, timp de peste 20 de ani, la rezultate importante în plan economic, prin creşterea şi diversificarea schimburilor comerciale”.

„Preşedintele României va reitera interesul şi deschiderea părţii române pentru o cooperare constructivă, pragmatică şi transparentă cu Ungaria, stat vecin membru UE şi aliat NATO, în vederea dezvoltării de proiecte de interes comun şi a obţinerii de rezultate concrete, pe baza şi în spiritul principiilor şi valorilor incluse în documentele fundamentale care definesc parametrii relaţiei bilaterale”, a mai precizat Administraţia Prezidenţială.

Cei doi preşedinţi vor analiza situaţia actuală la nivel regional, european şi global. Totul prin prisma războiului ilegal şi neprovocat, declanşat de Rusia împotriva Ucrainei.

„În acest context, vor fi abordate şi măsurile de sprijin pentru cei mai afectaţi parteneri din regiune, în special Republica Moldova. În ceea ce priveşte agenda europeană, Preşedinţii României şi Ungariei vor discuta despre priorităţile Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, pe care Ungaria o va deţine în a doua parte a anului 2024”, a transmis Administraţia Prezidenţială.