Kim Jong-Un, la prima apariție în public după 40 de zile de absență

Kim Jong-Un, la prima apariție în public după 40 de zile de absență

Liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, şi-a făcut prima apariţie în public, după 40 de zile, cu prilejul inaugurării unei zone rezidenţiale pentru oamenii de ştiinţă, a anunţat marţi agenţia nord-coreeană de presă KCNA, preluată de AFP.

Este vorba despre prima apariţie în public a liderului comunist, de la 3 septembrie, dată la care a asistat la un concert. Absenţa sa cu ocazia recentei aniversări a partidului comunist a alimentat speculaţiile în legătură cu soarta sa.

Media de la Seul, citând surse nord-coreene, a relatat că preşedintele nord-coreean ar fi suferit o intervenţie chirurgicală la ambele glezne la jumătatea lunii septembrie şi că, în prezent, s-ar afla în spital. O altă ipoteză a fost că liderul de la Phenian ar suferi de gută.

Totodată, unii analişti occidentali consideră că, în acest moment, la putere în Coreea de Nord s-ar afla sora sa, în vârstă de 27 de ani, iar Kim Jong-Un ar fi în arest la domiciliu.

Ne puteți urmări și pe Google News