Kim Jong un vrea să-i vândă arme lui Putin

Kim Jong un vrea să-i vândă arme lui PutinPutin Kim jong un / Sursa: Arhiva EVZ

Kim Jong Un își dorește o întâlnire cu Vladimir Putin, spre nemulțumirea Statelor Unite, pentru a discuta despre vânzarea de arme produse de Coreea de Nord către Rusia.

Kim Jong un dorește dialog diplomatic la nivel înalt în Rusia cu preşedintele Vladimir Putin. Scopul întâlnirii este de a discuta despre vânzarea de arme produse de Coreea de Nord către Rusia. Anunțul a fost făcut de Casa Albă.

„Aşa cum am mai afirmat, negocierile dintre Rusia şi Coreea de Nord privind furnizarea de arme progresează activ”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Consiliului de Securitate Naţională al Casei Albe, Adrienne Watson. Şi „ştim că Kim Jong-Un doreşte ca aceste negocieri să continue, în special cu un dialog diplomatic la cel mai înalt nivel în Rusia”, a precizat ea într-un e-mail adresat presei.

Coordonatorul pentru comunicare strategică al Consiliului Naţional de Securitate, John Kirby, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la livrările de arme ale Coreei de Nord către Rusia. El a cerut regimului comunist să „oprească” aceste discuţii.

Kim Jong Un îl ajută pe Vladimir Putin

Sursa foto: Administratia Prezidentiala

John Kirby consideră că că „aceste potenţiale acorduri ar face ca Rusia să primească cantităţi importante” de armament. Este vorba de muniţii pentru bateriile de artilerie, precum şi materii prime pentru industria sa de apărare. Și ambasadoarea americană la ONU, Linda Thomas-Greenfield este convinsă că Putin va utiliza aceste armamente pentru a câștiga războiul din Ucraina.

Kim Jong un colaborează cu Vladimir Putin

Casa Albă a aflat și despre vizita ministrului rus al apărării, Serghei Şoigu,de la sfârşitul lui iulie în Coreea de Nord, unde a asistat la o paradă militară alături de conducătorul nord-coreean, Kim Jong Un.

SUA a declarat că acordurile între Moscova şi Phenian ar „încălca rezoluţiile Consiliului de Securitate” împotriva Coreei de Nord.

La mijlocul lui august, preşedintele Putin şi Coreea de Nord s-au exprimat cu privire la o cooperare sporită, în special în domeniul apărării. SUA a condamnat de mai multe ori cooperarea dintre Coorea de Nord și Rusia, potrivit BBC.

Cei doi s-ar putea întâlni în campusul Universităţii Federale din Orientul Îndepărtat de la Vladivostok. Între 10 şi 13 septembrie, aici se desfășoară Forumul Economic Estic.