Kim Jong-Un TREMURĂ! Acordul SEMNAT de SUA și Coreea de Sud
- Adrian Dumitru
- 2 septembrie 2017, 09:49
SUA și Coreea de Sud au stabilit ca regimul de la Seul să se întărească din punct de vedere militar. Această decizie survine după ultimele acțiuni ale Coreei de Nord.
Preşedintele Coreei de Sud, Moon Jae-in, a discutat cu omologul său american, Donald Trump, cu care a căzut de acord asupra întăririi apărării sud-coreene cu ajutorul rachetelor, au informat vineri preşedinţia de la Seul şi cea de la Washington, în comunicate citate de Yonhap, respectiv de AFP.
Într-o convorbire telefonică, cei doi şefi de stat au ajuns la o înţelegere de principiu asupra revizuirii directivei privind rachetele. Un acord din 2001 între SUA şi Coreea de Sud autorizează apărarea sud-coreeană să deţină rachete balistice cu o rază de 800 de kilometri şi o încărcătură utilă de 500 de kilograme.
Coreea de Sud doreşte creşterea acestei capacităţi la o tonă. Încărcătura nu poate fi nucleară: Coreea de Sud nu are dreptul să deţină arme atomice, în urma unui acord semnat cu SUA în 1974, precizează Agerpres.
Trump a fost de acord şi cu achiziţionarea de către Coreea de Sud a unor echipamente militare americane în valoare de "câteva miliarde de dolari", a comunicat Casa Albă.
Cei doi preşedinţi au convenit şi asupra necesităţii de a readuce Coreea de Nord la masa tratativelor, deşi Donald Trump afirmase, după ultimele lansări ale unor rachete nord-coreene, la sfârşitul lui august, că dialogul "nu este o soluţie" în relaţia cu regimul comunist de la Phenian.