

Keşeru marchează patru goluri pentru campioana Ludogorets. Vârful în vârstă de 34 de ani s-a distrat în partida de astăzi, cu defensiva „lanternei roşii” Etar şi a punctat de nu mai puţin de patru ori. Ludogorets s-a impus cu un halucinant scor de 6 – 0 (4 – 0) şi rămâne în fruntea clasamentului, la şase puncte în faţa principalei urmăritoare, TSKA Sofia.
Fotbalistul crescut în pepiniera celor de la FC Bihor nu a avut nevoie decât de şase minute pentru a dezgheţa tabela de marcaj de pe „Huvepharma Arena”. „Fundaşul lateral stânga Despodov l-a găsit cu o centrare excelentă pe Claudiu Keşeru, care nu a greşit şi a marcat pentru Ludogorets” au scris alb – verzii, pe pagina oficială a clubului din micuţul oraş Razgrad.
Rămasă cu un om în plus pe teren, după eliminarea, din minutul 25, a veteranului dintre buturile oaspeţilor de la Etar, Hristo Ivanov (38 de ani), campioana din ultimele nouă ediţii din Parva Liga a continuat recitalul. Keşeru a mai înscris încă două goluri până la intrarea la cabine (’36 şi ’41), iar fundaşul Plamen Krachunov şi-a marcat în propria poartă.
Alb – verzii au redus apoi motoarele în repriza secundă. Chiar dacă nu a mai prins decât nouă minute pe gazon în cel de-al doilea mitan, Claudiu Keşeru a reuşit să mai lovească încă o dată (’51), înainte de a fi înlocuit de antrenorul lituanian Valdas Dambrauskas. „Teroarea românească a continuat să străpungă apărarea celor de la Etar şi în startul celui de-al doilea act” a mai titrat site-ul lui Ludogorets.
Ceilalţi doi internaţionali români din lotul grupării din Razgrad, experimentaţii apărători Dragoş Grigore şi Cosmin Moţi, nu au fost aruncaţi în luptă de Dambrauskas. Grigore a văzut întreaga partidă de pe banca de rezerve, iar Moţi nu a prins nici măcar lotul pentru acest joc.