Jurnalistul Gheorghe Gonţa, blamat după ce acceptat propunerea lui Stoianoglo de a modera dezbaterile. Breasla îi cere să renunţe

Jurnalistul Gheorghe Gonţa, blamat după ce acceptat propunerea lui Stoianoglo de a modera dezbaterile. Breasla îi cere să renunţeGonţa, Sandu, Stoianoglo: Sursa foto: colaj

Republica Moldova. Ultimatumul înaintat de Stoianoglo contracandidatei sale Maia Sandu ca jurnalistul Gheorghe Gonţa să fie moderatorul dezbaterilor dintre cei doi candidaţi a încins spiritele la Chişinău. Breasla l-a atăcat dur pe Gheorghe Gonţa, cerându-i să renunţe pe motiv că ar avea un contract cu Stoianoglo.

În apărarea lui Gonţa au venit susţinătorii lui Stoianoglo, care au declarat că acesta este „cel mai profesionist şi independent jurnalist din Republica Moldova”.

Gheorghe Gonţa este de cca zece ani moderatorul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune N4. În ultimii ani, Gonţa i-a invitat în studiou pe cei care au o atitudine critică faţă de guvernarea condusă de Maia Sandu.

Cu câteva zile înainte de referendumul privind integrarea europeană, Gheorghe Gonţa a făcut un apel public de a boicota referendumul. Patronii postului de televiziune s-au disociat de Gheorghe Gonţa. Iar jurnalistul a decis să plece.

După scrutinul din 20 octombrie, Gheorghe Gonţa a început să-l promoveze deschis pe Stoianoglo şi să o atace pe Maia Sandu. „Maia Sandu, Dvs ați pierdut alegerile. În turul doi puteți învinge doar prin fraudă. Adio. Vă iubim!”, a scris Gonţa într-o postare pe Facebook.

Gheorghe Gonţa

Gheorghe Gonţa

Ultimatumul lui Stoianoglo. De ce a acceptat Maia Sandu

După primul tur al alegerilor prezidenţiale, Alexandr Stoianoglo a început să joace tare. El a încercat, într-un fel, să o umilească pe Maia Sandu, dictând condţiile privind dezbaterile propuse de preşedintă.

Echipa Maiei Sandu a propus inițial studioul televiziunii publice Moldova 1 pentru desfășurarea dezbaterii. Stoianoglo a refuzat, sugerând o platformă în afara televiziunilor. În cele din urmă, echipa candidatului socialist a decis ca dezbaterea să aibă loc dezbaterea ar urma să aibă loc la Palatul Republicii. Iar transmisiunea va fi asigurată de Compania Teleradio-Moldova.

O altă condiţie pusă de Stoianoglo a fost că dezbaterile să fie moderate de Gheorghe Gonţa.

În spaţiul online se vehiculează că socialiştii au pus această condiţie pentru că lui Stoianoglo, care este vorbitor de rusă, iar fi mai greu să-i ţină piept Maiei Sandu. Iar în această situaţie Gheorghe Gonţa îl va putea ajuta mult.

Totodată, echipa candidatului socialist ar putea pregăti împreună cu Gonţa mersul dezbaterilor.

Totuşi, Maia Sandu a acceptat ca dezbaterile să fie moderate de Gonţa. „Noi credem că trebuie să fie un moderator independent, dar în situația în care ei insistă, noi mergem la dezbatere cu oricine se simt ei confortabili, pentru noi e important să avem dezbaterea, așa încât oamenii să vadă care sunt răspunsurile noastre la întrebări importante pentru toți cetățenii”, a spus preşedinta.

Gheorghe Gonţa, luat în furci de breaslă

Jurnaliştii din Chişinău s-au arătat indignaţi că dezbaterile vor fi moderate de Gonţa.

„Consider că un ziarist care are un contract cu un politician și care și-a exprimat deja opțiunea de a susține un candidat NU poate modera o dezbatere. NU poate fi considerat independent și este limpede de ce.

Consider că este greșit ca un politician, ca un candidat să accepte un astfel de moderator pentru dezbateri. Odata că duce dezbaterile în derizoriu și apoi că validează un astfel de moderator.

În plus, este descalificant să vorbești despre "moderatorul meu" si "moderatorul tău", inducând din start ideea că nu există ziariști independenți. Există și ei trebuie apreciați”, a declarat Lorena Bogza, moderatoare la postul de televiziune PRO TV Chişinău.

Un jurnalist controversat, afiliat politic, care și-a expus deja opțiunea de vot pentru turul II al alegerilor prezidențiale. Care face interviuri plătite de un alt fost concurent electoral și consideră asta o normalitate. Ar putea fi singurul moderator al singurei dezbateri electorale între Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo, cei doi candidați la funcția de președinte. Dacă asta nu este bătaie de joc față de toți jurnaliștii integri și onești ai acestei țări, atunci nu știu ce este. De ce să-l legitimezi ca și jurnalist pe un om care pare cu un pas în politică și care a discreditat jurnalismul?”, a reacţionat cunoscutul jurnalist de investigaţie, Victor Moşneag.

Consiliul de Presă, organizaţie neguvernamentală din Republica Moldova,a anunțat că este împotrivă ca jurnalistul Gheorghe Gonța să fie moderatorul dezbaterilor electorale dintre Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo.

Gheorghe Gonța a recunoscut în repetate rânduri în interviurile pe care le-a oferit că a acceptat „bani în plic” de la politicieni pentru activitatea sa jurnalistică.Un astfel de comportament contravine flagrant Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova. Care prevede expres că „jurnalistul nu acceptă bani, cadouri, călătorii plătite, sau orice alte avantaje care îi sunt oferite pentru influențarea actului jurnalistic și a căror acceptare i-ar compromite independența și autoritatea în fața publicului și ar afecta încrederea în jurnaliști, în general”, se arată într-un comunicat al Consiliului de presă.

Postul de televiziune TV 8 a anunţat că va ignora dezbaterile electorale moderate de Gheorghe Gonţa. „O lipsă de respect față de public, o legitimare a comportamentelor lipsite de integritate și o promovare a practicilor absolut neconforme cu jurnalismul profesionist și etic”, a declarat conducerea televiziunii, fondată cândva de Natalia Morari.

Interacţiunea lui Gheorghe Gonţa cu Alexandr Stoianoglo şi Veaceslav Platon

Alexandr Stoianoglo a fost invitat de mai multe ori la emisiunile lui Gheorghe Gonţa. La fel, au fost invitate mai multe persoane din anturajul candidatului.

Gheorghe Gonţa este promovat activ pe reţele de către susţinătorii lui Stoianoglo. Totodată, jurnalistul este prieten bun cu Natalia Morari, care are un copil cu Veaceslav Platon. La fel, şi cu controversatul afacerist.

Gheorghe Gonţa şi Natalia Morari/ Sursa foto/Captură

Cu Natalia ne vedem destul de des. Soția mea se împacă bine. Cu Platon eu mă cunosc bine. Nu ne vedem, pentru că omul nu e în țară”, a declarat Gonţa într-un podcast la Dorin Galben.

Întrebat dacă s-ar vedea cu familiile dacă Platon ar fi în ţară, Gheorghe Gonţa a răspuns: „Cred că da. Sunt sigur că da. Cu cealaltă familie a ei mă vedeam. Mă refer la Chiril Lucinschi. Eu îmi respect prietenii, orice ar face ei. Și mereu asta am vrut și eu de la ei, orice ar greși eu”.

Gonţa este văr drept cu Ion Creţu, primul din lista de avocaţi ai lui Veaceslav Platon. Părinţii celor doi, la fel ca şi Platon, sunt originari din Căuşeni.

Ion Creţu şi Gheorghe Gonţa

Ion Creţu şi Gheorghe Gonţa/ Sursa foto: Reţele de socializare

Mama jurnalistului, Păşuţa Gonţa, a plecat să muncească în Italia, după decesul de la Paris al soţului Ion Gonţa, fostul director al Companiei publice Teleradio Moldova în perioada guvernării comuniste. În perioada electorală din toamna curentă, Păşuţa Gonţa, care locuieşte de 20 de ani în Italia, a fost surprinsă făcând propagandă pentru boicotarea referendumului privind integrarea europeană.