Jurnaliști SOLIDARI cu victimele ATENTATULUI de la Charlie Hebdo I GALERIE FOTO
- Georgeta Petrovici
- 9 ianuarie 2015, 22:21
Jurnaliștii timișoreni au au aprins lumânări, vineri seara, în memoria victimelor atentatului de la redacţia publicaţiei Charlie Hebdo din Paris
Timișorenii au strâns rândurile vineri seara în fața Institutului Francez din orașul de pe Bega, unde au aprins lumânări în memoria jurnaliștilor, polițiștilor și a celorlalte victime ale teroriștilor din capitala Franței. Alături de jurnalişti a fost şi Florian Mihalcea, preşedinte Societăţii Timişoara. Inițiativa momentului îi aparține fotoreporterului Agerpres Constantin Duma, care, vineri, a lansat un mesaj de solidaritate în acest sens: ”Vă propun să ne solidarizăm cu colegii noștri din presa franceză pentru la fi alături de ei în lupta pentru libertatea de exprimare. Timișoara a fost întotdeauna un exponent al libertății, ori libertatea de exprimare este un drept fundamental obținut în 1989”. Atacul de miercuri, de la Paris, s-a soldat cu 12 victime, printre care s-au numărat Stéphane Charbonnier (Charb), directorul publicaţiei, şi trei renumiţi caricaturişti, Jean Cabut (Cabu), Bernard Verlhac (Tignous) şi Georges Wolinski (Wolinski), precum şi cronicarul Bernard Maris. ”În spiritul libertăţii pentru care Timişoara a ieşit în stradă în 1989 şi a plătit cu sânge la revoluţie, considerăm că şi colegii noștri de breaslă francezi au plătit pentru libertatea de exprimare. Am venit să spunem din suflet că suntem alături de ei”, mai declarant inițiatorul acțiunii.