Jurnalist de investigații, la un pas să fie linșat de interlopi. Se întâmplă în România...

Jurnalist de investigații, la un pas să fie linșat de interlopi. Se întâmplă în România...

Interlopii au făcut front comun să îl pună la punct pe un jurnaliust de investigații. Au făcut planul, luând în calcul inclusiv membri familiei sale. L-au filat mai multe zile și i-au monitorizat programul la secundă, pentru a pregăti atacul.

Jurnalistul timișorean Dragoș Boța, editorul șef al publicației Pressalert.ro, urma să fie atacat la ordinul liderului interlop Lucian Boncu. Asta pentru a-l face să se oprească din investigații și din redactarea unor articole despre gruparea pe care o conduce. Boța a devoalat în repetate rânduri încrengătura dintre interlopi, polițiști și persoane din administrația publică și politică a orașului de pe Bega.

Polițiștii s-au autosesizat în luna septmebrie, interceptând o discuție între Boncu și ”locotenenții” săi, în carte puneau la cale aplicarea unei corecții lui Dragoș Boța. Era imediat după ce în presă apăruse informația că Boncu a dat declarații la structura centrală a DIICOT împotriva unui alt traficant de cocaină.

Scopul atacului era de a-l intimida pe Boța, ca să se oprească cu articolele. ”Am aflat întâmplător de la avocații celor care îi reprezintă pe interlopi. (…)Polițiștii și investigatorul sub acoperire din acest caz au dat declarații din care reiese că a fost convocată această întâlnire de Lucian Boncu, că a fost chemat acolo omul său de încredere”, a explicat Dragoș Boța.

În declarația investigatorului sub acoperire din dosar se arată faptul că, la solicitarea lui Boncu, a doua zi, cei patru subalterni ”l-au luat în supraveghere pe jurnalistul Boța Dragoș pentru a verifica programul acestuia, locațiile pe care le frecventează, mijloacele de transport utilizate pentru ca în funcție de datele obținute să exercite constrângeri asupra acestuia, a membrilor de familie sau exercitarea de distrugeri asupra bunurilor acestora. Prin acest mod de acțiune, susnumiții intenționează să îl determine pe jurnalist să renunțe la publicarea articolelor de presă și să se răzbune pentru prejudiciile de imagine care le-au fost create”.

Mașina jurnalistului, incendiată. Poliția nu a finalizat ancheta

Nu ar fi fost prima dată când Boța ar fi avut probleme din cauza interlopilor. În iunie 2018 mașina i-a fost incendiată în stil mafiot. Cazul a ajuns și în Raportul FreeEx 2018 / 2019 al Active Watch, organizație care monitorizează libertatea presei. Nici până acum ancheta nu a fost finalizată. ”Anchetatorii i-au identificat pe cei care în noaptea respectivă au trecut prin zonă, ulterior atacului, susținând că ”a dat foc mafia din oraș”. Unul dintre ei, angajat al firmei de pază SPI Security, controlată de Lucian Boncu, a fost acuzat de cămătărie și șantaj. Nu au fost identificați cei care au incendiat mașina. Incendierea mașinii și această pregătire de atac fizic direct asupra mea dovedesc faptul că, în Timișoara, crima organizată susținută, direct și indirect, de oameni cu influență politică și administrativă este o realitate. Voi continua să investighez și să prezint publicului realitatea, asumându-mi riscul de a deveni țintă”, a declarat jurnalistul Dragpș Boța.

Amintim că în 23 octombrie, Lucian Boncu, Nicolae Găvrilă și alții au fost ridicați de DIICOT, arestați în dosarul de trafic de cocaină și, ulterior, în dosarul de violențe.