Triatlonista germană Julia Viellehner, a încetat din viaţă marţi, la o săptămână după ce a fost lovită de un camion în timpul unui antrenament pe bicicletă, efectuat în Italia, a anunţat partenerul de pregătire al sportivei, Tom Stecher, pe reţelele de socializare.
În vârstă de 31 ani, Viellehner fusese accidentată în data de 15 mai, când a fost transportată în stare gravă la spitalul din Cesena, unde i-a fost amputat un picior şi a intrat în comă, precizează cotidianul belgian 7sur7. Decesul triatlonistei nu a fost confirmat deocamdată de oficialii spitalului italian.
Julia Viellehner, dublă campioană mondială de duatlon în 2013 şi 2015, se clasase pe locul secund, cu o zi înaintea accidentului, în concursul de triatlon-sprint de la Cervia (provincia italiană Ravenna). De menţionat că, la doar câteva ore mai târziu, în acelaşi spital din Cesena a încetat din viaţă pilotul american Nicky Hayden (35 ani), fost campion mondial de MotoGP, lovit la rândul său de o maşină în timpul unei plimbări cu bicicleta.