Judecătorii şi procurorii cer AMBASADELOR să fie prezente la CSM

Judecătorii şi procurorii cer AMBASADELOR să fie prezente la CSM

Judecătorii şi procurorii din România au luat o decizie radicală. Cer ambasadelor să fie prezente în CSM la discuţia despre implicarea SRI în justiţie. Această discuţie va avea loc în data de 15 iunie.

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România au făcut o solictarea ambasadelor să fie prezente în şedinţa în care se va discuta despre implicarea SRI în justiţie.

Mai jos puteţi citi solicitarea Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România.

Stimată doamnă ambasador, stimate domnule ambasador,   Va adresăm pe această cale rugămintea de a trimite un reprezentant al ambasadei să asiste luni, 15 iunie 2015, începând cu orele 10, la ședința plenului Consiliului Superior al Magistraturii, când se va dezbate cererea asociațiilor profesionale ale magistraților, susținută de peste 100 de judecători în mod individual, de apărare a independenței justiției în față influenței serviciilor secrete românești. Facem apel la prezența ambasadelor la această sesiune a CSM deoarece avem îndoieli temeinice că cererea va fi analizată cu suficientă seriozitate de către membrii CSM.    Reamintim faptul că acest demers a fost iscat de afirmațiile generalului SRI Dumitru Dumbrava, care a spus într-un interviu că pentru SRI instanțele reprezintă "câmp tactic", unde se prezuma că SRI desfășoară operațiuni specifice unui serviciu secret, și că SRI "își menține interesul/atenția până la soluționarea definitivă a fiecărei cauze".    Afirmația generatului Dumbrava a fost întărită de actualul director SRI, Eduard Hellvig, care a spus că SRI urmărește "să nu existe persoane cum au fost în trecut, judecători, procurori, care pe drum au uitat că servesc statul român și au avut alte preocupări decât a servi statul roman”, deși este știut că într-o democrație judecătorii se supun numai legii, iar în față unui judecător statul este egal cu catăţeanul.   De asemenea, fostul director SRI George Maior a declarat că SRI este "creierul statului", afirmație deosebit de îngrijorătoare pentru oricine înțelege separația puterilor în stat și rolul unui serviciu secret într-un stat democratic.   În bază acestor afirmații, asociațiile profesionale ale magistraților au solicitat CSM pe data de 18 mai 2015 să apere independența justiției și a magistraților față de suspiciunea rezonabilă a implicării Serviciului Român de Informații în actul de justiție dincolo de limitele legii, suspiciune ce induce cetățenilor îndoieli temeinice cu privire la imparțialitatea și, implicit, corectitudinea actului de justiție.    În ședința din data de 26 mai 2015, la aproape o luna de la gravele afirmații făcute de generalul Dumbrava, CSM a dispus sesizarea Inspecției Judiciare în vederea unui raport pentru verificarea aspectelor semnalate. Raportul a fost comunicat la cererea asociațiilor profesionale abia marți, 9 iunie 2015, în condițiile în care dezbaterea problemei a fost trecută pe ordinea Plenului de a două zi.   Am solicitat CSM să ni se comunice datele transmise de SRI la cererea Inspecției Judiciare, cerere ce a fost respinsă pe motiv că ar conține date confidențiale. O astfel de atitudine a CSM este inacceptabilă, în condițiile în care sesizarea noastră a pornit tocmai de la faptul că declarațiile reprezentanților acestui serviciu secret pun sub semnul întrebării independența justiției.   Partea finală a raportului Inspecției Judiciare, ce conține tocmai motivarea acestuia, conține un limbaj străin magistraților și specific serviciilor de informații.   În aceste condiții, este pe deplin legitimă cererea noastră de a ni se transmite și datelor comunicate de SRI, pentru a verifică în ce măsură opinia Inspecției Judiciare exprimată în raport reprezintă într-adevăr opinia magistraților inspectori semnatari sau este o preluarea a informațiilor transmise de Serviciul Român de Informații.   Mai mult, cererea asociațiilor de a se amâna dezbaterea de către plenul CSM a acestui raport al Inspecției Judiciare, pentru a permite magistraților să depună un punct de vedere vis a vis de acest raport și pentru a permite prezența reprezentanților asociațiilor în plen, a fost respinsă. Abia la solicitarea unui membru CSM dezbaterea a fost amânată.    În aceste condiții avem îndoieli serioase că cererea asociațiilor va fi dezbătută în mod real de Consiliul Superior al Magistraturii.   Raporturile dintre justiție și serviciile secrete reprezintă unul din punctele cele mai sensibile și mai importante în economia statului de drept. Această problematică depășește nivelul unei chestiuni interne, fiind o chestiune importantă la nivel European. În acest sens reamintim recentul comunicat al Comisarului prentru Drepturile Omului http://www.coe.int/en/web/commissioner/-/reinforcing-democratic-oversight-of-security-services-cannot-be-further-delayed?inheritRedirect=true&redirect=/en/web/commissioner/home   Gravitatea declarațiilor ce fac obiectul dezbaterilor menționate a fost subliniată și de fostul procurer șef al DNA, domnul Daniel Morar, care, într-un interviu recent, califica drept "de neacceptat și de neînțeles" declarațiile potrivit cărora SRI urmărește dosarele până la soluționarea definitivă.   Nu în ultimul rând, manipularea actului de justiție de către SRI reprezintă o vulnerabilitate atât pentru România, cât și pentru NATO.   Din aceste motive, va adresăm rugămintea că un reprezentant al Ambasadei să asiste la ședința plenului Consiliului Superior al Magistraturii, conform ordinii de zi cererea urmând a fi dezbătută luni, 15 iunie 2015, începând cu oră 10”, se arată în comunicat.