Jaf de proporții la Constanța. Cum au acționat hoții

Jaf de proporții la Constanța. Cum au acționat hoții

O casă de schimb valutar din incinta unui centru comercial din Constanța a fost spartă printr-o metodă ingenioasă, hoții reușind să fure cel puțin 200.000 de euro, potrivit surselor din anchetă. Oficial, IPJ Constanța confirmă jaful, dar anunță că prejudiciul nu a fost încă stabilit.

Hoții au acționat ca în filme, părând că și-au pregătit minuțios jaful. Spargerea de la casa de schimb valutar din incinta centrului comercial din zona de nord a Constanței, a fost semnalată, puțin după ora 4:00 dimineața, de pompieri.

Hoții, care ar fi furat cel puțin 200.000 de euro, potrivit surselor din rândul anchetatorilor, au pătruns prin tavanul complexului comercial și au spart casa de schimb valutar. S-au folosit, apoi, de un flex pentru deschiderea seifului cu valori.

In scurt timp, de la fumul degajat de polizor, s-a declanșat sistemul de alarmă auzit de pompieri. Aceștia au alertat, rapid, poliția. Însă hoții apucaseră să golească unul dintre compartimentele seifului și să fugă. La sosirea polițiștilor, ușa celuilalt compartiment părea închisă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Polițiști de la Investigați Criminale, coordonați de conducerea I.P.J. Constanța efectuează, în acest moment, cercetări la fața locului. Poliția confirmă jaful, însă nu și suma furată, anunțând că prejudiciul urmează a fi stabilit.