Jaf ca în filme într-un cazino din Satu Mare. Ce armă a folosit atacatorul?
- Andrei Arvinte
- 30 iunie 2019, 12:32
Un jaf parcă desprins din filmele cu acțiune a avut loc într-un cazino din Satu Mare. Atacatorul a fost nevoit să recurgă la o „armă” pentru a putea fugi cu banii.
Un jaf a avut loc duminică dimineaţa, într-un cazino din Satu Mare. Folosind un spray iritant lacrimogen, o persoană a reuşit să fure 10.000 de lei, scrie Realitatea.
Potrivit Poliţiei Satu Mare, jaful a avut loc duminică dimineaţa, în jurul orei 06.10.
„Am fost sesizaţi despre faptul că o persoană necunoscută a intrat într-un cazino din municipiul Satu Mare, de unde, folosindu-se de un spray iritant lacrimogen, a reuşit să sustragă aproximativ 10.000 de lei”, au transmis poliţiştii.
Oamenii legii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat şi pentru a identifica persoana care a comis jaful.
Nicio persoană nu a suferit vătămări corporale, mai precizează polițiștii.