Jadarmii ieșeni au dat „lovitura” cu mafia lemnului. Captura a devenit virală pe internet

Jadarmii ieșeni au dat „lovitura” cu mafia lemnului. Captura a devenit virală pe internet

Jandarmii din Iași au început lupta cu infractorii care exploateză lemnul din pădurile românești, în conformitate cu solicitările Comisiei Europene care au demarat procedurile de infringement împotriva Românei pe această temă, a tăierilor ilegale. Și nu doar că au început lupta, dar au obținut și primele rezultate, așa cum se vede în fotografiile postate pe contul de Facebook al inspectoratului.

În urma unei acțiuni de prevenire și combatere a furtului de material lemnos, derulat împreună cu reprezentanții Ocolului Silvic Hârlău (care din motive de ei știute nu au dorit să apară în fotografii) jandarmii din Iași au dat o puternică lovitură mafiei lemnului din zonă.

Nu știm dacă jandarmii au acționat din instinct ori pentru că le-a fost atrasă atenția de canaful roșu de la urechea calului din stânga ori cizmele pline de noroi ale potențialului mafiot, însă captura a fost pe cinste.

Lucru care a atras și comentariile apreciative de pe pagina de pe pagina de Facebook:

„Voi nu vedeți (că) ăia din căruță au cizme și voi bocanci, dacă făceau bani aveau și ei, la fel ca voi, bocanci dar nu-și permit, că sunt amărâți și dacă vând lemnul, tot la amărâți. Voi credeți că noi nu știm că vă faceți de râs și, oricum, în fața noastră tot de râs sunteți. Sunteți niște incapabili și niște nesimțiți. Părinții voștri așa v-au educat să n-aveți inimă pentru cei săraci. Sau, la fel sunt și ei niște gunoaie ca voi? Rușine să vă fie, faceți țara de râs, știe toată România ce se întâmplă cu pădurile noastre”;

„Singurul lucru notabil sunt bocancii lustruiți și curățați reegulamentar, în rest un necăjit cu crăcărie, că altceva este tabu. Șefii nu pot supăra nici ei pe cei ce, vorba ceea, le dau firmiturile din mână !!!”;

„Bă băieți, sunteți penibili, adică lăsați camioanele care fură să treacă și opriți căruțele, super! Ceva mai nesimțit nici că am văzut vreodată! Ați întrecut orice nesimțire cu postarea asta!”

Și tot așa mai departe…

 

Ne puteți urmări și pe Google News