IULIAN COMANESCU: Publicul şi tabloidele

O problemă din categoria „ou-găină”: oare tabloidele pervertesc publicul cu cancanurile pe care le colportează? Sau publicul este cel care vrea numai o presă uşurică, scandaluri, sex şi crime, iar ziariştii se conformează oftând?

Răspunsul există, chiar dacă nu este atât de simplu de dat. Există o tendinţă a publicului către subiectele de tip tabloid, dar el, publicul, are numeroase scuze valide ca să se ducă spre acest gen de presă şi televiziune, cel puţin în România.

Să-i arătăm întâi publicului că el este întradevăr cel care vrea acest tip de abordare. Un prim argument, despre care am vorbit şi alte dăţi, se referă la explozia tabloidelor de hârtie. Acum câţiva ani, „Libertatea” a ajuns să vândă destul de uşor între 270.000 şi 300.000 de exemplare pe zi, aplicând fără prea mare crispare şi fără a scormoni în coşurile de gunoi ale vedetelor reţetele occidentale de tabloid. Din 2007 încoace, pe piaţă au apărut „Cancan” şi „Click!”, alte două titluri care au depăşit în câteva luni 100.000 de exemplare vândute. Tirajul „Libertăţii” nu a scăzut foarte tare, doar cu 30.000 sau 40.000 de exemplare, deci cititorii consumă cel puţin două din aceste trei titluri în paralel.

E clar că pe acest segment exista o aşteptare a publicului, pe care profesioniştii au început să o satisfacă de-abia în ultimii doi ani. Dar cum arată lucrurile la TV?

Treningul lui Marco Rubio, viral pe internet. Șeful diplomației americane, comparat cu Maduro. Foto

Raportul comisiei israeliene pentru actacul din 7 octombrie aduce mărturii și probe privind atrocitățile comise de teroriștii palestinieni contra femeilor și copiilor

Aici, Pro TV a fost ani în şir lider detaşat, cu o grilă tabloidă. Antena 1 a obţinut rezultate bune cu emisiunile lui Valeriu Lazarov şi producţii interne pe formate asemănătoare, iar la începutul acestui an a început să introducă elemente de tabloid mai dur în programele proprii, ca show-urile lui Mădălin Ionescu şi Dan Capatos. Rezultatul a apărut prompt: în martie, pe întreaga populaţie urbană, Antena 1 a depăşit infinitezimal Pro TV în prime-time (intervalul 19.00-23.00). Nici nu mai e nevoie să menţionăm fenomenul OTV pentru a conchide că publicul e „vinovat” şi la TV.

Dar care public? Am putea spune că unul de proastă calitate. Totuşi, curios, excesele de limbaj ale lui Mircea Badea sunt urmărite şi aplaudate de manageri, iar „Libertatea” are, ca şi Pro TV, un public relativ tânăr, urban şi cu bani. Este şi acest public vinovat?

Ziarele şi ziariştii care acceptă această explicaţie se condamnă singure la extincţie, fiindcă ajung să-şi urască cititorii. De fapt, ei, cititorii, au mai puţine aspiraţii politice în sensul binelui şi al viitorului comun şi mai multe interese personale. Rolul de far călăuzitor şi conştiinţă a maselor al presei dispare, tocmai fiindcă publicul încetează de a fi „mase” şi devine „publicuri”.

Presa serioasă din România este într-o criză dramatică de credibilitate şi adecvare la interesele publicului. Lipsa de adecvare vine din faptul că pe piaţă funcţionează formule învechite de cotidiene, lansate de proprietari români în anii ‚90 şi remaniate mai curând grafic decât în ADN-ul lor. Know-how-ul străin a dat roade la televiziuni comerciale, tabloide, reviste glossy şi nu în zona politică, zisă „quality”. Iar lipsa de credibilitate este ceea ce au obţinut editorialiştii înregimentaţi sau corupţi, redactorii-şefi paranoici şi autorii de dezvăluiri „servite” de politicieni.

Apetitul publicului pentru tabloide vine deci şi din lipsa de calitate şi credibilitate a presei serioase, care la rândul ei nu a reprezentat prima miză pentru grupurile private, dornice de bani pe care îi pot obţine mai uşor cu reviste de femei şi televiziuni uşurele. Asta nu înseamnă însă că cititorii refuză din principiu calitatea. Rămâne doar de văzut unde şi cum va apărea aceasta. Cumva pe încă sălbaticul şi bizarul internet?