Membri ai forțelor speciale ruse au dezinfectat, sâmbătă, un cămin de pansionari din regiunea Bergamo, în Lombardia (nordul Italiei), în care 35 de persoane au murit din cauza coronavirusului, de la începutul pandemiei care continuă să facă ravagii în peninsulă.

Militarii ruși, sosiți la bordul unor camioane grele, vopsite în verde și arborând drapelul Federației Ruse, avea ca misiune „extirparea” virusului din căminul Honegger, care se află în Albino, un oraș înconjurat de munți, în care 143 de persoane au murit începând cu 23 februarie, răpuse de virusul SARS-CoV-2.

Îmbrăcați în combinezoane integrale albastre și gri, cu figurile acoperite de măști din plastic transparent, soldații s-au dezinfectat întâi, înainte de a intra în căminul Honegger, o clădire modernă.

În timp ce soldații manevrau niște bidoane masive, din oțel, care conțineau dezinfectanți, locotenent-colonelul Andrei Basenav Alexandrovici a explicat, cu un aer marțial, în timp ce personalul căminului și unii bătrâni aplaudau: „Am început cu exteriorul și continuăm dezinfectarea cu unitatea noastră mobilă”.

O intervenție a militarilor ruși „trimiși de Moscova în semn de prietenie cu Roma” , care a fost apreciată de primarul din Albino, Fabio Terzi.

„Suntem încântați de această intervenție și de ajutorul prietenilor ruși. Sunt bine echipați și pregătiți pentru acest gen de intervenții”, a declarat Terzi.

Potrivit cotidianului La Stampa, care-l citează pe ambasadorul Rusiei la Roma, Moscova a trimis în peninsulă 15 „zboruri speciale ale aviației militare (…) și 122 de specialiști”.

Însă, fostul comandant al forțelor operaționale interarme italiene, generalul Marco Bertolini, a avertizat: „Nu refuzăm ajutoarele dar aici trebuie să fim foarte atenți. Mediterana, atât estică, cât și centrală, este un teren de luptă pentru hegemonie, din Siria până în Libia. Trebuie să evităm ca o criză sanitară să devină o afacere politico-militară”, scrie 20 Minutes.

Generalul Bertolini a reamintit că „ultima dată când armata rusă a pus piciorul în Italia a fost în 1799.

Potrivit La Stampa, „temerile au crescut, atât în rândurile guvernului cât și în cele ale armatei”, după aceste sosiri masive de militari ruși, între care numeroși ofițeri superiori.