Istorie CĂLCATĂ în PICIOARE. Ce se află astăzi pe fostul LAGĂR comunist de la PERIPRAVA

Istorie CĂLCATĂ în PICIOARE. Ce se află astăzi pe fostul LAGĂR comunist de la PERIPRAVA

Pe fostul lagăr de la Periprava, unde 110 deținuți au murit în perioada comunistă, se află în prezent un hotel, a declarat șeful Secției Parchetelor Militare, general de brigadă Gheroghe Cosneanu.

El a declarat că nu se mai poate ajunge la trimiteri în judecată, dat fiind că majoritatea celor care au facut rău nu mai sunt în viață.

„Nu putem să ajungem, poate, la trimiteri în judecată, pentru că majoritatea celor care au făcut ceea ce au făcut sunt şi ei morţi, dar măcar să putem stabili starea de fapt. Parchetul Militar şi Parchetul General - Secţia de urmărire penală şi criminalistică au trimis în judecată în ultimii ani câteva dosare pentru crime împotriva umanităţii. Două dintre ele sunt cu soluţii de condamnare, al treilea este în faza de judecată la Curtea de Apel Bucureşti”, a declarat generalul Cosneanu.

El a povestit și ce se află în prezent pe locul fostei închisori Periprava.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Şi, ca fapt divers, să vedeţi cât de mult ţinem la trecutul nostru, pe locul închisorii de la Periprava este un hotel (...) şi nu sunt nici măcar două rânduri scrise acolo că a fost un cimitir al elitelor româneşti”, a afirmat Cosneanu.

Şeful Secţiei Parchetelor Militare a amintit şi despre cea mai recentă investigaţie desfăşurată împreună cu IICMER, ce a vizat deshumarea rămăşiţelor pământeşti ale episcopului Grigorie Leu al Huşilor, decedat în condiţii suspecte la 1 martie 1949.

"Sperăm ca rezultatele fizico-chimice ale expertizei să ne stabilească dacă este real sau nu ceea ce se spune - că a fost otrăvit. Este un mare ierarh al Bisericii Române care a murit în condiţii suspecte şi vrem să elucidăm această chestiune", a declarat Cosneanu.

Potrivit IICMER, din analiza contextului istoric şi a faptelor petrecute, se desprinde ipoteza conform căreia ierarhul ar fi murit în urma unui asasinat politic, care a fost instrumentat de către guvernanţii de atunci ai ţării prin complicitatea Securităţii comuniste. Metoda aleasă de cei care au dispus şi executat această crimă ar fi fost otrăvirea cu arsenic. Acest lucru s-a petrecut în timpul unei mese protocolare la care vlădicul a fost invitat de către Petru Groza, primul-ministru al guvernului din acea vreme. Imediat după părăsirea locului, ierarhul a început să se simtă rău, fiind conştient că a fost otrăvit, acest lucru spunându-l tuturor celor apropiaţi care i-au fost alături până în ziua morţii, potrivit Agerpres.