Israelul a lansat operațiunea din Liban. Mai multe comandouri IDF sunt pe teren. Update

Israelul a lansat operațiunea din Liban. Mai multe comandouri IDF sunt pe teren. Update Armata israeliană Sursa foto: X

Update 2: IDF trage cantități mari de obuze cu fosfor în apropierea satelor din sudul Libanului, conform imaginilor apărute pe rețelele de socializare.

Update 1: Potrivit informațiilor de ultimă oră, mai multe comando-uri ale armatei israeliene operează pe teritoriul libanez. De asemenea, artileria israeliană bombardează ținte Hezbollah. Între altele, una dintre lovituri a vizat un depozit de rachete aparținând organizației teroriste susținute de Iran.

Forțele IDF au fost semnalate la periferia satului Shuba. Armata libaneză s-a retras la 5 km de graniță în contextul loviturilor de artilerie. 

Pe de altă parte, mai mulți cetățeni din zona de sud a Libanului se îndreaptă spre granția cu Siria, fugind din calea războiului. Se vorbește despre mii de refugiați.

 

Israelul a informat recent Washingtonul că intenționează să desfășoare o operațiune terestră limitată în Liban, care ar putea începe în curând, poate chiar de luni, conform unei surse oficiale americane citate de The Washington Post. Această operațiune are ca scop eliminarea infrastructurii militante de-a lungul frontierei, în special a tunelurilor și depozitelor Hezbollah, și se estimează că va fi de o amploare mai mică decât războiul din 2006.

Detalii despre operațiunea terestră a Israelului în Liban

Conform surselor, operațiunea planificată de Israel se va concentra pe raiduri în anumite sate de-a lungul frontierei, având ca obiectiv principal reducerea amenințării asupra comunităților israeliene. Este de menționat că aceste planuri au fost discutate recent în cadrul administrației Biden, care rămâne precaută în privința posibilelor extinderi ale acestor acțiuni inițial limitate.

Ministrul israelian al Apărării, Yoav Galant, a anunțat începerea iminentă a „următoarei etape” a operațiunii militare împotriva mișcării șiite libaneze Hezbollah. Potrivit acestuia, ar trebui să joace un rol semnificativ în crearea condițiilor pentru întoarcerea locuitorilor așezărilor de graniță din nordul Israelului, evacuați din cauza bombardamentelor constante efectuate de pe teritoriul libanez de către unitățile Hezbollah.

„La o întâlnire cu șefii consiliilor [așezărilor] de pe linia frontului (zonele care se învecinează cu Libanul), am subliniat că următoarea fază a războiului împotriva Hezbollah va începe în curând, iar acesta va fi un factor semnificativ în realizarea scopul războiului - întoarcerea locuitorilor din nord la casele lor”, a scris Galant pe X (fostul Twitter).
Yoav Galant.

Yoav Galant. Arhiva Evz

Cu câteva ore mai devreme, el s-a întâlnit cu trupele în apropierea graniței cu Liban și le-a asigurat că Israelul va folosi toate mijloacele necesare „din aer, de pe mare și de pe uscat” pentru a putea face întoarcerea în siguranță pe locuitorii din nordul său la casele lor. Adresându-se personalului militar al unităților terestre, Galant a menționat că aceștia „fac parte din aceste eforturi”.

Preocupările americane

Oficialii americani și-au exprimat temerile că o operațiune care începe ca fiind limitată, ar putea escalada rapid, similar cu precedentul din Gaza. Deși Israelul a confirmat planurile de acțiune, există un consens că aceste operațiuni vor fi coordonate cu Statele Unite pentru a evita un conflict de amploare, scrie The Washington Post.

Pe 23 septembrie, Israelul a lansat operațiunea militară „Săgețile Nordului” împotriva forțelor Hezbollah din Liban, în timpul căreia efectuează lovituri masive asupra țintelor militare ale mișcării.

Scopul declarat este de a crea condiții sigure în zonele de frontieră de nord ale statului evreu, astfel încât zeci de mii de locuitori să se poată întoarce acolo. Ca urmare a uneia dintre loviturile israeliene din 27 septembrie, secretarul general al Hezbollah, Hassan Nasrullah a fost ucis la Beirut.

În ultimele zile, atacurile israeliene au dus la eliminarea mai multor comandanți ai grupării, ceea ce a afectat semnificativ capacitatea de reacție a Hezbollah în regiune .