Israelul, dispus să ridice blocajul ajutoarelor umanitare. Planul Statelor Unite, acceptat

Israelul, dispus să ridice blocajul ajutoarelor umanitare. Planul Statelor Unite, acceptatUn nou punct de trecere pentru ajutoarele umanitare care merg în Fâșia Gaza. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Gideon Saar, șeful diplomației israeliene, a declarat că Israelul susține „pe deplin” inițiativa americană de distribuire a ajutoarelor umanitare în Gaza, care nu implică o participare directă a țării sale, conform npr.org.

„Israelul sprijină integral planul administrației Trump, prezentat vineri de ambasadorul Statelor Unite în Israel, Mike Huckabee”, a afirmat Saar într-o conferință de presă, alături de omologul său german, Johann Wadephul.

Israel, blocaj asupra intrării ajutoarelor umanitare în Fâșia Gaza

După atacul fără precedent al mișcării islamiste palestiniene Hamas, din 7 octombrie 2023, Israel a impus un blocaj asupra intrării ajutoarelor umanitare în Fâșia Gaza, unde acestea sunt esențiale pentru cei 2,4 milioane de locuitori.

De săptămâni, oficiali ai ONU și ai organizațiilor neguvernamentale avertizează cu privire la criza alimentară, lipsa medicamentelor și a combustibilului din acest teritoriu asediat.

Saar a subliniat: „Hamas a furat această asistență de la popor și a profitat de ea, folosind-o pentru a-și susține mașina de război și pentru a-și menține puterea, în detrimentul populației civile.” El a adăugat că, „dacă ajutoarele continuă să ajungă la Hamas în loc să fie destinate populației din Gaza, războiul nu se va încheia niciodată.”

SUA intenționează să sprijine palestinienii din Gaza

Vineri, Huckabee a prezentat detalii despre o nouă inițiativă pe care Statele Unite intenționează să o implementeze în curând pentru a sprijini palestinienii.

Mike Huckabee

Mike Huckabee / sursa foto: captură video

Ambasadorul a menționat că „israelienii vor fi implicați în asigurarea securității militare necesare, deoarece este o zonă de război, dar nu vor participa la distribuirea hranei sau la transportul acesteia în Gaza.

Securitatea la punctele de distribuție, asigurată de furnizori privați

Securitatea la punctele de distribuție va fi asigurată de „furnizori privați”, în timp ce armata israeliană va oferi securitate „de la distanță” pentru a-i proteja de luptele în curs.

„Saar a confirmat duminică faptul că „soldații israelieni nu vor distribui ajutoare”, ci se vor ocupa de securizarea perimetrului.

El a exprimat dorința de a colabora cu „cât mai multe țări și ONG-uri posibil” pentru implementarea planului american. Până acum, Israelul nu a comentat această inițiativă.

Johann Wadephul a declarat că „dacă aceasta este o modalitate de a asigura o aprovizionare umanitară adecvată, atunci guvernul federal german va susține acest lucru”, subliniind că „suferința umană se agravează în fiecare zi” în Gaza. El a adăugat că „știm că Hamas abuzează de ajutoarele umanitare, așa că este de înțeles că guvernul israelian caută modalități de a împiedica Hamas să continue.”

Ne puteți urmări și pe Google News