Israelul atacă Libanul. Statele Unite sunt speriate şi îngrijorate de ce va urma

Israelul atacă Libanul. Statele Unite sunt speriate şi îngrijorate de ce va urma Război Israel. Sursa foto: Facebook/ Benjamin Netanyahu

Război în Israel. Israelul continuă să atace Libanul, iar Marea Britanie a făcut apel la o încetare imediată a focului între Israel şi Hezbollah. Statele Unite sunt „speriate şi îngrijorate de o potenţială escaladare”. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a spus că trebuie găsite soluții cât mai repede.

Atacurile între Israel și Liban continuă

Loviturile intense au urmat atacurilor de la începutul săptămânii atribuite de Liban şi Hezbollah Israelului, care au aruncat în aer radiouri şi pagere Hezbollah, ucigând 37 de persoane şi rănind aproximativ 3.000 în Liban.

Război în Israel

Război în Israel Sursa foto: X

În operaţiunea de joi noaptea, armata israeliană a anunțat că avioanele sale au lovit, timp de două ore, sute de lansatoare multiple de rachete din sudul Libanului.Bombardamentul a inclus mai mult de 52 de lovituri în sudul Libanului după ora 21.00. Trei surse de securitate libaneze au declarat că au fost cele mai puternice lovituri de la începutul războiului și că armata israeliană va continua să atace Libanul.

Hezbollah, Orentul Mijlociu

Hezbollah. Sursa foto: Arhiva EVZ

Armata israeliană va ataca în continuare

Armata israeliană a spus că nu are de gând să se oprească și că loviturile sale de joi au atins aproximativ 100 de lansatoare de rachete şi alte ţinte din sudul Libanului.Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a declarat că exploziile dispozitivelor de marţi şi miercuri „au depăşit toate liniile roşii”.„Inamicul a depăşit toate controalele, legile şi morala”, a spus el, adăugând că atacurile „ar putea fi considerate crime de război sau o declaraţie de război”.

Libanul este în alertă

Israelul nu a comentat în mod direct detonările radio şi pagerelor, dar se zvonește că au fost efectuate de Mossad, care are o lungă istorie în efectuarea de atacuri sofisticate pe teritoriul străin. Misiunea libaneză la ONU a spus că Israelul este responsabil de detonarea dispozitivelor prin intermediul mesajelor electronice şi al explozivilor.

Consiliul de Securitate, format din 15 membri, va discuta vineri despre explozii. Premierul libanez Najib Mikati a făcut apel la Consiliul de Securitate să ia o poziţie fermă pentru a opri „agresiunea” şi „războiul tehnologic” al Israelului.