Politica
Isărescu, despre candidatura la Preşedinţie: Nu se mai pune problema
- Ovidiu Albu
- 14 ianuarie 2014, 14:48
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu a negat, marţi, că intenţionează să candideze la Preşedinţie. “La 65 de ani îmi este greu să mă debarasez de haina de bancher”, a spus Isărescu.
"Am candidat o dată. Acum nu se mai pune problema. Să-mi schimb profesiunea la 65 de ani? În România, preşedintele, conform Constituţiei, este un om politic. La 65 de ani îmi este greu să mă debarasez de haina de bancher, care-ţi intră în piele. Nu prea ştiu cazuri ca la 65 de ani, să intre cineva în viaţa politică", a declarat Mugur Isărescu într-un interviu acordat Mediafax. Mugur Isărescu a candidat la Preşedinţie în anul 2.000, din partea CDR 2000. El a obţinut 1.069.463 de voturi, reoprezentând 9,54% din numărul alegătorilor.
Recomandările noastre