Ionuț Stroe, despre suprataxarea mediului bancar. Nu este ilegală

Ionuț Stroe, despre suprataxarea mediului bancar. Nu este ilegalăSursa foto: Arhiva evz

Ionuț Stroe a vorbit despre suprataxarea mediului bancar. Purtătorul de cuvânt al PNL a declarat că în toată Europa există taxare pe veniturile provenite din anumite distorsiuni, anumite anomalii ale pieţei.

Ionuț Stroe a declarat că suprataxarea mediului bancar avută în vedere de Guvern se bazează „pe un profit excepţional pe care-l fac aceste bănci în anumite momente”. Purtătorul de cuvânt a mai spus că măsurile de reducere a deficitului bugetar trebuie făcute într-un mod responsabil. Acesta a mai subliniat că PNL a apărat cauza zonei de business, a mediului de afaceri, în aceste negocieri.

„Am spus-o şi insistăm, foarte probabil ca şi social-democraţii să fie de acord cu cele trei direcţii mari anunţate deja de noi. Primul capitol al acestor măsuri ar trebui să se refere la diminuarea cheltuielilor publice, la supleţea care trebuie s-o asigurăm unui stat mult mai funcţional şi mult mai ajustat decât până în momentul de faţă.

Cea de-a doua este legată de combaterea evaziunii fiscale şi mărirea gradului de colectare a taxelor pe care ar trebui să le încasăm şi nu o facem în momentul de faţă.

Şi bineînţeles, cea de-a treia mare componentă, este vorba despre această ajustare a fiscalităţii, de fapt, hai să spunem aşa, o revenire la un echilibru în taxare şi o reaşezare a sistemului de taxe pe toate zonele, în vederea atingerii acestei ţinte de deficit bugetar”, a declarat, la RFI, Stroe, legat de viziunea PNL privind măsurile fiscale.

El a fost întrebat și dacă PNL este de acord cu suprataxarea băncilor.

Stroe a explicat: „E vorba despre anumite profituri excepţionale ale băncilor, menţionate de domnul Marcel Boloş”.

Ionuț Stroe, despre o posibilă suprataxare în România

Purtătorul de cuvânt al PNL a declarat că există multe ţări care au adoptat o astfel de taxare suplimentară a băncilor și că nu este ilegală. Acesta a mai spus și că România va lua în considerarea suprataxarea, ca celelalte state din Europa.

Ionuț Stroe, PNL, purtător de cuvânt

Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

„Vorbim de ceea ce în Europa se numeşte taxare pe veniturile provenite din anumite distorsiuni, anumite anomalii ale pieţei. Este o discuţie care se poartă nu numai în România.

Există ţări care au adoptat o astfel de taxare suplimentară a băncilor, există altele care au în dezbatere şi gândesc şi există unele care deja au făcut acest pas, nu este ceva inventat sau brevetat de noi, aşa cum nici în domeniul energiei, apropo de ce s-a întâmplat anul trecut, nu am făcut decât să urmăm un anume trend şi recomandări europene, ştiţi discuţia cu profiturile companiilor de energie în momente de criză, în care preţurile pe bursele de energie o luaseră razna (...).

Sistemul bancar şi zona energiei sunt domenii mari, sunt domenii cheie, unde din păcate, această inflaţie, creşterea dobânzilor, a preţurilor, au condus la profituri mari, profituri uriaşe, atenţie, care vin dintr-o anume poziţie dominantă pe piaţă, de exemplu, a sistemului bancar, sunt foarte puţini operatori bancari, ei practic generează din aceste servicii pe care le oferă oamenilor profituri şi suntem oarecum nişte consumatori captivi pe această piaţă.

E, hai să zicem, o contribuţie de solidaritate la un anumit moment, dar care se bazează pe un profit excepţional pe care-l fac aceste bănci în anumite momente. Deocamdată, nu există o formă finalizată”, a arătat el.

Ne puteți urmări și pe Google News