Cui i-a zis Ion Iliescu "DU-TE-N....". Ce i-a replicat destinatarul, pe lângă "Nu dau mâna cu tine, mai criminalule!"
- Andrei Vi şan
- 13 februarie 2017, 19:24
Ion Iliescu, în urmă cu nouă ani, în februarie 2008, a mers liniștit la simpozionului aniversar al Consiliului Provizoriu al Unității Nationale, cunoscut mai mult ca CPUN, primul așa-zis parlament al României de după Ceaușescu, care s-a desfășurat la Palatul Parlamentului.
Iliescu a văzut în preajma sa camarazi din decembrie 1989, ca Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, generalul Victor Athanasie Stănculescu, și a prins curaj. Sigur pe el, Ion Iliescu a purces la un tur al mesei rotunde, dând mâna cu cei care luaseră deja loc.
I-a întins-o și lui Nica Leon, cu care era în conflict din 1990. "Nu dau mâna cu tine, mai criminalule!", i-a strigat Nica Leon.
Extrem de nervos, Iliescu s-a abținut cu greu și a rostit doar "du-te-n....", dând să plece.
"Auzi bă, în aia să te duci tu, măi animalule. Ești un vierme, un criminal. Am venit să te ... în gură. Eu sunt binefăcătorul tău", a țipat Nica Leon.
"Pușlama ai fost, puslama ai ramas. Dați-l afară", a comandat Iliescu, care a a continuat să-i salute și pe ceilalți participanți.
Apoi, ca la un semn, bezna a cuprins sala pentru ca toți cei prezenți să vadă imagini proiectate cu prima tentativă de Parlament de după Revoluție.
Ion Iliescu a fost propus să conduca lucrările. Nica Leon a sărit ca ars: "Un infractor să fie președintele CPUN? Ion Iliescu nu are nici o contribuție la Revoluție. Când eu răsturnasem regimul comunist, Iliescu stătea acasă și dădea telefoane", și-a inceput Nica recitalul.
"Președintele CPUN de la Jilava trebuie să fie pentru că eu am depus la Parchet două plângeri penale împotriva lui", țipa Nica.
Oamenii lui Iliescu au încercat să îi ia microfonul, dar gestul lor era să transforme simpozionul intr-o gală de K1, consemna presa vremii.
Momentul de reculegere în memoria celor decedați în decembrie 1989 a oprit scandalul.
Nica l-a lasat pe Ion Iliescu să-și citească materialul despre CPUN și a început să se certe cu colegii revoluționari pe holurile Palatului Parlamentului.
"Ați fost voi la baricade. Știi măcar din ce s-a construit baricada de la Universitate", l-a întrebat Nica pe revoluționarul Cristian Iliescu. "Râma trei, ești râma trei, mă. Direcția V scrie pe tine. Faci parte din fosta retea <<Granitul>> a lui Iulian Vlad", a strigat un revolutionar la Nica Leon.
"Ai frustrări multe față de Iliescu", i-a spus și Cristian Iliescu.
"Nu mi-a făcut plăcere să vin aici, unde au venit bodyguarzii PSD. Dacă mă enervați vă dau câte una să va sară căpățâna", a tunat Nica Leon la întoarcerea în sala.
CPUN sărbătorea 18 ani de la înființare.
Nica Leon este cel care pe 21 decembrie 1989 a strigat în timpul mitingului organizat de Ceaușescu: "Traiască Timişoara!", "Jos Ceauşescu!". Apoi a explodat o petardă. A fost clipa de stupefacţie pentru Ceauşescu şi ai lui, clipa în care semnalul Timişoarei se făcea auzit şi la Bucureşti. Mulţimea a început să fugă, ţipând, spre străzile din apropiere, abandonând steaguri şi tablouri. Cei mai curajoşi au încercat să se facă ascultaţi: "Nu plecaţi oameni buni, acum e momentul, hai să mergem la Intercontinental", se auzea. Tot mai mulţi strigau: "Jos Ceauşescu!", "Jos călăul!", "Jos analfabeta!", "Jos cizmarul!", "Şi voi sunteţi români!". Seara a urmat “Baricada de la Intercontinental!”.