Iohannis transmite un mesaj la începerea Ramadanului şi anunţă că va participa la Cina de Iftar

Iohannis transmite un mesaj la începerea Ramadanului şi anunţă că va participa la Cina de Iftar

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, credincioşilor musulmani din România un mesaj cu ocazia începerii lunii postului - Ramadan, el menţionând că va participa în perioada următoare la tradiţionala Cină de Iftar, scrie mediafax.ro.

''Cu ocazia începerii lunii postului - Ramadan - doresc să transmit tuturor credincioşilor musulmani din România un post binecuvântat de Dumnezeu. Să ne amintim în această perioadă de familie, de ce ne uneşte şi ne face mai puternici în societate, de forţa credinţei, de iertarea, mila şi solidaritatea pe care trebuie să o arătăm celor din jur", se arată în mesajul şefului statului, conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele Iohannis anunţă că va participa în perioada următoare la tradiţionala Cină de Iftar.

"Voi avea, astfel, ocazia de a marca încă o dată, de data aceasta în mijlocul cetăţenilor români de religie musulmană, bogăţia etnică şi religioasă a României, precum şi contribuţia diversităţii noastre culturale la o societate a înţelegerii, toleranţei, dialogului şi păcii", spune preşedintele în mesaj.

Ne puteți urmări și pe Google News