Timp de aproximativ șapte luni, Klaus Iohannis și Victor Ponta au reușit să dezvolte o relație instuțională președinte-premier aproape perfectă. Până în momentul în care șeful statului i-a cerut prim-ministrului demisia în urma anchetei DNA care îl vizează pe premier. La scurt timp după ce premierul a renunțat la funcția de președinte al PSD, iar Dragnea i-a luat locul, au început să curgă mesaje de pace între Putere și Opoziție.

Klaus Iohannis și PNL nu au respins până de curând ideea, lansată inițial de șeful statului prin cosultările cu partidele, în speranța că, datorită situației nu prea roz dintre Dragnea și Ponta, vor reuși să îl dea jos pe prim-ministru de la șefia Guvernului chiar cu ajutorul PSD. Au participat la consultări pe Codul Fiscal și și-au promis reciproc că vor mai exista astfel de discuții și pe alte teme precum bugetul pe 2016 sau Legea salarizării.

EVZ vă prezintă o parte din mesajele transmise de Dragnea și de șeful statului în ultima lună care reflectă dorința de concordie dintre cei doi. Liviu Dragnea:

*29 iulie – „Cred că amândoi (Victor Ponta și Klaus Iohannis au greșit – n.r.). Sunt obligați prin fișa postului și prin votul pe care l-a avut fiecare, Klaus Iohannis care a fost votat președinte, Victor Ponta care a fost votat în 2012 ca parlamentar și Parlamentul l-a propulsat prim-ministru, sunt obligați să comunice. Amândoi greșesc. Pot fi antipatici unul cu altul, pot să nu le placă unul de altul, dar pentru stabilitatea acestei țări trebuie să comunice instituțional. Nu este în regulă ce se întâmplă”.

*29 august – „Avem un președinte care nu pare că-și dorește războaie politice cu orice preț, haideți să-l folosim, haideți să-l lăsăm să ne folosească. Sper să înțeleagă și președintele, sper să înțelegem și noi, liderii de partid și membrii de partid, ca un război politic permanent dus cu orice preț și cu mize foarte mici nu face decât să afecteze viitorul acestei țări.”

*30 august – „S-a văzut la Codul Fiscal că am putut lucra împreună. (…) Vom lucra împreună și la Legea salarizării, vom lucra împreună și la buget și la votul prin corespondență și la multe alte chestiuni importante. O pace politică în România nu poate să genereze decât dezvoltare. Un război permanent politic sau hărțuială de dragul hărțuielii nu ne dă speranța că chiar putem realiza o dezvoltare serioasă și stabilă”, a spus Liviu Dragnea.

*31 august – „Deci, spuneți că sunt acuzat sau atacat de unii că-i fac cadou domnului Iohannis un climat politic de dialog. Vreau să vă spun cu toată sinceritatea că vreau să fac un cadou României acest climat politic”, a spus Dragnea precizând că dacă Iohannis va fi orientat către marile proiecte de țară atunci „va avea în mine un prieten și un partener serios”. Klaus Iohannis

*1 septembrie – „Am ales să particip la acest eveniment (la Academia Română-n.red.) pentru a arăta încă o dată care sunt prioritățile mele. Poate că unii se așteptau să vorbesc despre partide sau ar fi vrut să aibă parte de o vară mai agitată politic. Poate că pe alții îi nemulțumește lipsa așa-numitelor breaking news-uri și a unor declarații incendiare. Pentru mine însă conduita promisă și prioritățile asumate au rămas aceleași”, a declarat Iohannis.

O colaborare tacită se conturează pe scena politică. Protagoniști: șeful statului și șeful Opoziției.

Gorghiu este circumspectă

PNL a schimbat foaia în ceea ce privește relația cu PSD. Dacă până acum spunea că vrea o colaborare cu social-democrații, Gorghiu a declarat, duminică seara, că Liviu Dragnea „are un ton împăciuitor și poate să păcălească. „Îi știm pe cei din PSD, ce le poate pielea, sunt adversarii noștri politici”, a spus Gorghiu. În replică, liderul PSD a precizat, ieri, că nu vede foarte bine declarațiile lui Gorghiu. „Eu în continuare stau cu mâna întinsă și sper să nu primesc pietre în cap de la cei cu care chiar vreau să lucrăm împreună”, a spus Dragnea. Gorghiu a ținut să îi dea și ea o replică. „E important să înțelegem cu toții că faptul că ne-am înțeles pe Codul fiscal nu înseamnă că voi merge cu domnul Dragnea la braț. Exclus!”, a mai spus ea.