Telefon incendiar in scandalul românilor din Ucraina

Telefon incendiar in scandalul românilor din Ucraina

Președintele Klaus Iohannis a avut, miercuri, o convorbire telefonică cu Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, la solicitarea acestuia din urmă. Legea Educației recent adoptată în Parlamentul ucrainean a fost principala temă de discuție.

Iohannis i-a atras atenția lui Porosenko că, înainte de adoptarea legii, ar fi trebuit să existe o consultare riguroasă cu reprezentanții minorităților naționale din Ucraina. Intrarea în vigoare a Legii ar produce efecte negative asupra dreptului la educație în limba maternă a persoanelor aparținând minoritățile din Ucraina.

Totodată, Președintele României a reiterat poziția părții române cu privire la faptul că Articolul 7 al Legii, așa cum este formulat în prezent, diminuează semnificativ drepturile persoanelor aparținând minorității române în ceea ce privește asigurarea învățământului în limba maternă.

Astfel,  Iohannis a solicitat lui Poroşenko ca Ucraina să își respecte angajamentele asumate constant față de partea română privind respectarea normelor și standardelor internaționale relevante în domeniul protecției drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale.

De partea cealaltă, Președintele Ucrainei a arătat că înțelege pe deplin preocupările părții române și a transmis angajamentul ferm al autorităților ucrainene pentru găsirea unei soluții la problemele create de adoptarea legii, astfel încât drepturile persoanelor aparținând minorității române de a învăța în limba lor maternă să nu fie afectate.

Președintele ucrainean a asigurat, de asemenea, că Opinia Comisiei de la Veneția cu privire la Lege, care a fost solicitată recent de partea ucraineană, va fi respectată, se arată în comunicatul dat de către Administrația Prezidențială.

La sfârșitul convorbirii, Poroşenko i-a lansat din nou, cu această ocazie, invitație lui Iohannis de a efectua o vizită în Ucraina. Șeful statului român a replicat că această vizită, care trebuia să aibă loc în luna octombrie și care a fost amânată de România ca urmare a situației create de adoptarea Legii Educației, va avea loc după remedierea corespunzătoare a problemelor provocate de actul normativ menționat.