Președintele Klaus Iohannis se află în vacanță în străinătate, susțin surse neoficiale.
Deși „surse oficiale” de la Palatul Cotroceni au afirmat că șeful statului își va petrece vacanța la Sibiu și la Neptun, acesta s-a aflat de fapt peste hotare. Administrația Prezidențială a refuzat să precizeze oficial unde se află Iohannis și pentru cât timp lipsește. În aprilie, în vacanța de Paști, Biroul de Presă al Președinției a precizat, cel puțin, faptul că Iohannis este în concediu, chiar dacă nu a precizat că acesta se află în insula Madeira.
Recomandările noastre