În opinia preşedintelui, Banca Naţională a României face parte din eşalonul celor mai credibile şi solide instituţii.

„Îmi face o deosebită plăcere ca, la aniversarea a 140 de ani de la înfiinţare, să transmit felicitări Băncii Naţionale a României, un adevărat reper de stabilitate instituţională de-a lungul istoriei româneşti moderne.

În contextul dificil cu care România se confruntă în această perioadă, pe fondul pandemiei de coronavirus şi al crizei economice asociate, politica monetară este un instrument cheie al stabilităţii şi relansării economice.

Modul în care vom răspunde provocărilor momentului depinde de strategia şi principiile pe care le aplicăm, de resursele şi instrumentele folosite, de rezilienţa şi credibilitatea instituţiilor noastre Banca Naţională a României face parte din eşalonul celor mai credibile şi solide instituţii şi sunt convins că rolul său cheie în asigurarea stabilităţii financiare va fi îndeplinit cu responsabilitate şi promptitudine, în cel mai eficient mod, astfel încât impactul crizei asupra vieţii românilor să fie cât mai redus cu putinţă”, arată preşedintele în mesajul adresat BNR pe site-ul oficial presidency.ro.

BNR a rămas la fel de puternică indiferent de evenimentele prin care a trecut România

„Trecutul băncii centrale a României, la fel de greu încercată ca destinul nostru naţional, a dovedit în repetate rânduri capacitatea BNR de a-şi adapta misiunea la realităţi economice dificile. În perioada interbelică, BNR a avut un rol esenţial în refacerea economică a ţării.

În acelaşi timp, a gestionat provocarea unificării monetare pe teritoriul întregii Românii şi efectele Marii Depresiuni din 1929. În anii celui de-Al Doilea Război Mondial, banca centrală a finanţat costurile acţiunilor militare ale României şi, totodată, a luat măsuri pentru temperarea inflaţiei.

De la Marea Unire din 1918 la jumătatea de secol întunecată de comunism şi la revoluţia libertăţii şi speranţei din 1989, urmând apoi aderarea la NATO şi reîntoarcerea în rândul marii familii europene, Banca Naţională a rămas în conştiinţa societăţii noastre ca o instituţie care este într-adevăr ‘a României’.

Fără îndoială, clarviziunea elitei intelectuale care a fondat-o în 1880 s-a transmis în rigoarea cu care banca noastră centrală a funcţionat încă de la începuturi şi pe care o regăsim la fel de puternică şi astăzi”, mai spune preşedintele Iohannis.

Iohannis felicită BNR pentru consecvenţă

„Banca Naţională este în prezent un important ambasador al României, bucurându-se de un prestigiu extern remarcabil. Experienţa dobândită de-a lungul existenţei a contribuit decisiv la reconectarea cu Europa, încă din anii premergători aderării României la Uniunea Europeană.

Dobândirea în 2007 a statutului de membru al Sistemului European al Băncilor Centrale a reprezentat un pas important pentru o conectare tot mai strânsă cu instituţiile europene.

Chiar dacă ultimii ani nu au fost dintre cei mai uşori pentru ţara noastră, în principal din perspectiva coerenţei şi responsabilităţii la nivel de politici fiscal-bugetare, felicit BNR pentru drumul consecvent în slujba economiei româneşti şi încurajez eforturi susţinute în direcţia convergenţei economice şi monetare cu Uniunea Europeană”, a concluzionat preşedintele.