Iohannis, la Alba Iulia

Iohannis, la Alba Iulia

Preşedintele ales Klaus Iohannis a fost, ieri, la Alba Iulia. În oraşul Unirii au fost mii de oameni, care au dorit să participe la manifestările de Ziua Naţională. Hotelurile şi pensiunile au fost ocupate în proporție de 90%.

 Klaus Iohannis a fost întâmpinat de un grup de localnici îmbrăcaţi în costume populare, care l-au servit cu pâine, sare şi pălincă tradiţională. Președintele ales a depus o coroană de flori la bustul Regelui Ferdinand din faţa Catedralei Reîntregirii, apoi a trecut prin mulţime, oprindu-se de mai multe ori pentru a saluta oamenii care i-au strigat„La mulţi ani, domnule preşedinte!”. În aplauzele celor prezenți, președintele ales a declarat că, în calitate de preşedinte al României, îşi propune redescoperirea, împreună, a ideii de unitate naţională. „Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă asumarea unor obiective naţionale, înseamnă acţiunea comună în atingerea lor şi înseamnă refacerea încrederii”, a spus Iohannis, citat de mediafax.ro.

El a subliniat că oamenii politici vor trebui să înţeleagă că, indiferent de competiţiile pe care le dau o dată la patru ani, au datoria de a-şi reprezenta naţiunea de cetăţeni.

Ne puteți urmări și pe Google News