SCANDALUL în care au fost IMPLICAȚI Iohannis și Kovesi, TRANȘAT de CCR

SCANDALUL în care au fost IMPLICAȚI Iohannis și Kovesi, TRANȘAT de CCR

Curtea Constituţională a României a admis joi sesizarea Partidului Naţional Liberal în privinţa Hotărârii Parlamentului nr. 21/2018 referitoare la numirea de către Legislativ a unui membru al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, joi, Plenul Curţii Constituţionale s-a pronunţat asupra sesizării de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului României 21/2018 privind numirea unui membru al Colegiului director al CNCD, sesizare formulată de grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal din Camera Deputaţilor.

În urma deliberărilor, CCR, cu unanimitate de voturi, a admis sesizarea de neconstituţionalitate şi a constatat că Hotărârea Parlamentului 21/2018 este neconstituţională.

 

Ne puteți urmări și pe Google News

"Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că, potrivit articolului 23 alineatul (4) din Ordonanţa Guvernului 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, la numirea membrilor Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării se va urmări ca minimum două treimi dintre aceştia să fie licenţiaţi în ştiinţe juridice. Prin urmare, având în vedere articolul 23 alineatul (2) din aceeaşi ordonanţă, potrivit căruia Colegiul director se compune din 9 membri, numărul maxim al membrilor Colegiul director care nu sunt licenţiaţi în ştiinţe juridice este de 3. Având în vedere că, la data adoptării Hotărârii Parlamentului 21/2018, în funcţie erau 8 membri ai Consiliului director, dintre care 5 erau licenţiaţi în ştiinţe juridice, iar 3 nu deţineau o asemenea licenţă, Curtea a constatat că numirea, prin hotărârea antereferită, a unui membru al Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării care nu era licenţiat în ştiinţe juridice încalcă articolului 1 alineatul (3) şi (5) din Constituţie, prin raportare la articolul 23 alineatul(4) din Ordonanţa Guvernului 137/2000", se precizează în comunicat.