După ședință, Klaus Iohannis a declarat că, la reuniunea europeană din iunie, România a obținut 80 de miliarde de euro și a explicat în ce vor fi investiți banii. Am avut azi o întâlnire cu premierul Orban și miniștrii pentru a anliza stadiul pregătirii Planului național de redresare și reziliență.

După negocieri dificile, am obținut la Consiliul European circa 80 de miliarde de euro, bani europeni destinați României în următorii 9 ani. Din acești 80 de miliarde euro, circa 30 de miliarde vor fi utilizate pentru relansaea economică. Planul trebuie aprobat de Comisia Europeană și vor exista condiționalități: reforme structurale, digitalizare, garantare a tranziției climatice. Banii vor fi o oportunitate istorică pentru dezvoltare, infrastructură, educație, sănătate, digitalizare.

Azi am discutat despre modalitățile concrete de a atrage aceste fonduri. Am stabilit 12 direcții prioritare: digitalizare, transport durabil, combaterea schimbărilor climatice, protecția mediului, energie, eficiență energetică, mobilitate urbană, mediul de afaceri, cercetare, creșterea capacității de reziliență, educație, sănătate. Sunt 3 piloni principali: tranziția verde, servicii publice, competitivitate economică.

Atragerea de fonduri UE este deja la un nivel mult mai bun decât în guvernările anterioare. Sumele atrase de România din fonduri UE în ultimul an însumează 4,1 mld euro, plus plățile directe în agricultură. Într-un singur an, rata absorbției a crescut de la 32 la 46%”, a declarat Iohannis.

Orban: Relaţia româno-franceză contribuie la dezvoltarea economică a României

Prim-ministrul Ludovic Orban s-a întâlnit, marţi, cu reprezentanţii mediului francez de afaceri, membri ai celei mai mari organizaţii patronale franceze – MEDEF (Mouvement des Entreprises de France), subliniind, cu această ocazie, că relaţia româno-franceză contribuie în mod esenţial la dezvoltarea economică a României.

„România este singura ţară din Uniunea Europeană care a înregistrat o creştere a investiţiilor în primul semestru al anului 2020”, a subliniat Ludovic Orban, citat în comunicat.

Premierul a arătat că, în pofida provocărilor generate de criza COVID-19, Guvernul României îşi menţine „angajamentul ferm” în direcţia dezvoltării unui parteneriat durabil cu toţi investitorii din sectorul economic.

„Guvernul va continua, astfel, să contribuie activ la asigurarea unor condiţii prielnice pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România şi creşterea competitivităţii companiilor, cu efecte benefice şi de durată asupra cetăţenilor români”, se arată în comunicat.

Totodată, înaltul oficial român a arătat că obiectivul pe termen mediu şi lung al Executivului constă în dezvoltarea „unei economii puternice, reziliente şi competitive la nivel internaţional” şi, de asemenea, va urmări „implementarea unor politici publice, la nivelul unei administraţii eficiente, care să garanteze condiţii de concurenţă echitabile şi transparente pentru mediul de afaceri”.

În acelaşi context, Orban a subliniat că relaţia româno-franceză contribuie în mod esenţial la dezvoltarea economică a României şi reprezintă „o platformă importantă pentru creşterea competitivităţii. Avem în vedere un model de creştere economică sustenabilă, bazat pe creşterea investiţiilor şi a valorii adăugate din economie”.