Iohannis, APEL CLAR la societatea civilă: „Nu vreau să îndemn la REVOLTĂ, doresc o IMPLICARE civică MAXIMĂ”
- Theodora Sutiu
- 26 septembrie 2017, 20:44
Referitor la atacurile din ultima vreme la adresa justiției din România, Klaus Iohannis îi indeamnă pe cetațenii țării să își facă auzită vocea.
Președintele țării nu vrea românii din nou în stradă, ci o implicare civică maximă din partea celor care-și doresc un stat de drept. ”Mă îngrijorează profund că se propune ca Inspecția Judiciară să nu mai fie subordonată CSM, ci Ministerului Justiției. Faptul că actualul ministru nu e membru de partid, nu schimbă nimic.
Guvernul e unul politic. Riscul unei presiuni asupra Inspecției Judiciare. Noi am mai cerut opinii de la Comisia de la Veneția, dar e consultativă. Problemele trebuie să le rezolvăm tot noi. Mulți politicieni influenți se ocupă de a ataca procurorii, ceea ce se întâmplă în justiție, inducând opinia că justiția nu funcționează.
Aceștia sunt fie condamnați penal, fie sunt în curs de judecare, fie urmăriți penal. Ar fi foarte grav ca persoane condamnate, pe care i-am numit penali, să ajungă în conducerea statului, spuneam acum un an. Iată că s-a întâmplat. E nevoie de o implicare civică maximă, cine dorește un stat de drept, să se anunțe și să-și spună opinia. Nu doresc să se creadă că chem oamenii să protesteze. O societate e obligată să discute aceste chestiuni public. Nu doresc tăcere și adoptarea legilor în parlament de o majoritate care nu știm ce va decide.”, a spus Klaus Iohannis.