"Ați urmărit probabil o parte din discursurile liderilor PPE și v-ați dat seama că există o dorință de a imprima o notă acestor negocieri, lucru care nu ne deranjează, atâta vreme cât rezultatul satisface și obiectivele României. Obiectivele României, unele dintre ele sunt foarte clare, le-am expus și le voi susține în continuare. Vreau să avem negocieri care le garantează românilor care trăiesc și lucrează drepturile lor, vrem, pe de altă parte, să păstrăm parteneriatul strategic cu Marea Britanie, vrem să colaborăm în continuare pe politica de securitate, în special pe flancul estic, politica față de Vecinătatea estică, unde România și Marea Britanie au abordări foarte apropiate", le-a precizat Iohannis jurnaliștilor la Summitul PPE de la Malta, conform Agerpres. 

Președintele României a mai zis că din discuțiile formale și informale pe care le-a avut zilele acestea cu lideri importanți a reieșit că lucrurile sunt într-o direcție bună.

"Aș putea să spun că cu toții au înțeles sau sunt pe cale să înțeleagă că aceste negocieri nu pot fi simultan și negocierea de ieșire și de statut după ieșirea Marii Britanii, ci trebuie mai întâi să clarificăm aspectele care țin de despărțire, după aceea să începem să negociem ce va fi după ieșirea Marii Britanii din Uniune. Lucrurile încep să se așeze și sper să fim în situația să participăm foarte activ în aceste negocieri fără a ieși în etapa importantă din echipa UE 27, care dacă vrea să negocieze cu succes, trebuie să negocieze ca o singură entitate", a arătat șeful statului.

Iohannis a reiterat că România nu agreează o Europă a cercurilor concentrice sau cu mai multe viteze. "În ceea ce privește viitorul Uniunii, anumite lucruri au fost destul de bine discutate și s-a văzut deja un rezultat în Declarația de la Roma. S-a abandonat conceptul de cercuri concentrice, de Europa mai multor viteze și astăzi am reiterat de ce România nu agreează aceste concepte. Cred că lumea a înțeles că este mai important să fim împreună și să construim ceva decât să adâncim diferențele între est și vest, între nord și sud. Ați văzut că au existat momente de destul de mare tensiune, nu numai în relația est-vest, ci și nord-sud când a venit vorba despre euro, despre sustenabilitatea bugetelor publice, a datoriei publice. Or, aceste lucruri în niciun caz nu trebuie adâncite, aceste divergențe și diferențe, ele trebuie calmate. Asta nu se întâmplă de la sine, se întâmplă dorind să ai abordări comune, negociind abordări comune și sunt destul de optimist în această privință", a conchis șeful statului.