Iohannis a câștigat procesul cu ANI

Iohannis a câștigat procesul cu ANI

Curtea de Apel Alba Iulia a admis, ieri, contestaţia formulată de Klaus Iohannis și a anulat raport ul de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate, privind un posibil conflict de interese.

 Soluţia poate fi atacată la Curtea Supremă.

În august 2013, ANI l-a acuzat pe Iohannis de încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă şi penală, întrucât acesta a semnat, la data de 23 decembrie 2010, un contract de prestări servicii încheiat între Primăria Municipiului Sibiu și Tipografia Honterus SRL. Firma era deţinută de Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR). Iohannis a deţinut funcţia de preşedinte al FDGR în perioada 2002 - 2013.

Câștig și la Constituțională

Ne puteți urmări și pe Google News

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis ieri sesizarea lui Iohannis privind Legea pentru modificarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice 51/2006, cu referire la incompatibilităţi. Legea se va întoarce la Parlament, unde trebuie pusă în acord cu decizia Curții.

Pe 18 mai, Iohannis susţinea că domeniul incompatibilităţilor trebuie bine reglementat în Lege, şi că acestea trebuie clarificate după o discuţie publică şi formulate astfel încât toată lumea să înțeleagă principiile de bază.