Ceaușescu s-a răzbunat pe un inventator de jocuri logice. Prea grele pentru el, oare?

Ceaușescu s-a răzbunat pe un inventator de jocuri logice. Prea grele pentru el, oare?

Ioan Nicolau este cel care a creat un joc numit „Animale din Continente”, care se vânduse la acea vreme în peste 1.000.000 de exemplare, iar Nicolae Ceauşescu aflase că despre succesul său luându-se măsuri imediate.

Ioan Nicolau, inventatorul jocului „Animale din Continente“

Jocul „Animale din Continente“ inventat de Ioan Nicolau consta în 60 de cartoane pe care erau desenate câte 12 animale din cele cinci continente. Se amestecau și fiecare jucător primea un număr egal de cărţi, iar unul întorcea prima carte.

Următorii trebuia să completeze şirul numai cu animale din respectivul continent, asta însemnând că cine juca trebuia să cunoască foarte bine pe ce continent trăieşte fiecare animal în parte.

Pe atunci, Ioan Nicolau era un tânăr cu destinul aproape condamnat în Epoca de Aur, mai ales că tatăl lui fusese arestat de comunişti, iar el a fost dat afară de la Arhitectură.

Într-un interviu, Ioan Nicolau a povestit cum a primit lumina unui far al speranţei tocmai când simţea că întunericul e mai adânc ca niciodată. Totul s-a întâmplat într-o dimineaţă, pe strada Brezoianu din Bucureşti, pe treptele editurii Universul.

Cum a aflat că se pot face bani din desen

Ioan Nicolau a povestit că atunci trebuia să găsească de lucru şi l-a ajutat Dumnezeu. „Trecând într-o dimineaţă pe strada Brezoianu din Bucureşti, coboară de pe treptele editurii Universul un fost coleg de liceu din Câmpulung. Nu ne mai văzusem de un an şi ceva.

Ioan Nicolau, inventatorul jocului „Animale din Continente“. Sursa foto: Auchan

M-a rugat să-i desenez un titlu la revistă, el era redactor. Mi-a spus că se plăteşte. Atunci am aflat că, pe ce desenez, pot să iau bani. Până atunci, făcusem gratis la toată lumea, nu mi-am închipuit că pot câştiga bani cu asta”, a povestit Ioan Nicolau.

Mai târziu a participat la multe licitaţii pentru coperţi de reviste și așa s-a intersectat cu nume mari în domeniul graficii şi animaţiei pentru filme, printre aceștia erau Ion Popescu-Gopo, Iurie Darie sau Matty Aslan.

Cum a luat naștere jocul care i-a adus succesul lui Ioan Nicolau

La publicația Muguraşul exista şi o pagină cu jocuri. De aici până la jocul „Animale din Continente” au fost doar câţiva paşi. Ioan Nicolau spunea că „Revista avea o pagină cu jocuri, dar cu jocuri cu zaruri, hazard.Eu am zis să-mi dea o pagină, să fac eu jocuri. Din momentul acela, am descoperit că imaginaţia mea era coaptă să fac jocuri”.

Animale din Continente a fost unul din cele 10 jocuri prezentate în cartea „Construiţi-vă singuri jocuri!”, apărută în anul 1957. Lucru rar în România acelor ani, tocmai de aceea a urmat negocierea cu delegatul editurii din Timişoara pentru cele 60 de ilustraţii ale jocului, toate făcute manual pe parcursul unui an după studii intense, stabilindu-se preţul de 100 lei pe bucată. Povestea integrală o puteți citi pe site-ul evenimentulistoric.ro.

Revista presei