Desfășurarea rapidă a două grupuri de portavioane americane în zona Mediteranei, împreună cu diplomația Uniunii Europene și a Turciei, pentru a preveni o astfel de escaladare, este un indiciu că există un potențial ca acest război să se răspândească în Liban și de acolo în Siria și apoi în Iran, fapt bine înțeles de actorii externi.

SUA, pe măsură ce luptele se intensifică între forțele israeliene și militanții Hamas, ar putea avea în curând două portavioane în estul Mediteranei, potrivit oficialilor Departamentului Apărării, o mișcare care ar marca o escaladare majoră a puterii militare americane în regiune.

Un nou grup naval SUA lângă Orientul Mijlociu

Portavionul USS Dwight D. Eisenhower, împreună cu navele de război și avioanele de luptă asociate, era deja programat să plece din Norfolk/Virginia, în această săptămână și ar putea primi ordin să se desfășoare în apele din largul coastei Israelului, potrivit oficialilor de la Pentagon cărora li s-a acordat anonimatul pentru a discuta despre operațiunile viitoare.

Acest nou grup naval se alătură celui deja existent al portavionului USS Gerald R. Ford. Riscurile pe care le reprezintă o escaladare a luptelor dintre Israel și Hamas în Gaza pentru stabilitatea unui alt vecin, Egiptul, sunt de asemenea, un indiciu al modului în care crizele din Orientul Mijlociu și din jurul Orientului Mijlociu au devenit atât de interconectate, încât niciun stat în parte nu are posibilitatea de a rezolva conflictele de unul singur.

Nici măcar SUA, cu armată sa, nu mai are pârghia și încrederea unora actori din regiune pentru a face presiuni cu succes pe actorii conflictuali de pe teren pentru o detensionare durabilă.

Moștenirile toxice ale dominației imperiale

Deși UE și statele sale membre oferă ajutor și finanțare instituțiilor palestiniene și altor instituții regionale și mențin o prezență militară în Golf, moștenirile toxice ale dominației imperiale din trecut și dorința limitată de a exercita presiuni asupra Israelului au împiedicat eforturile Bruxelles-ului de a acționa ca mediator.

Oricum cu Borell care servește ca Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate de la 1 decembrie 2019 lucrurile în politica externă europeană merg sigur spre o prăpastie. Acum este în China la a treia încercare.

Prima încercare a fost zădărnicită după ce Borrell a fost testat pozitiv pentru COVID-19, în timp ce a doua a fost anulată din cauza dispariției misterioase și a demiterii ulterioare a omologul său chinez, Qin Gang. Acum, se pare, a treia oară începe vizita la Shanghai, înainte de a se muta ulterior la Beijing.

Relația cu Beijingul, dificilă

Borrell se urcă în avion într-un moment precar pentru relațiile UE-China, care în ultimii ani au luat o întorsătură bruscă ca urmare a pandemiei de coronavirus, a represiunii uigurilor din Xinjiang, a războiului Rusiei împotriva Ucrainei, a tensiunilor continue în strâmtoarea Taiwan și a restricții comerciale de sus până jos în domeniile semiconductorilor și materiilor prime critice.

Tensiunea a crescut și mai mult luna trecută, când Comisia Europeană a lansat o anchetă oficială privind vehiculele electrice fabricate în China. Și în timp ce China se luptă să transforme relațiile bune cu Iranul și cu alte state care sunt ostile SUA în Orientul Mijlociu, guvernul indian a devenit din ce în ce mai pro-Israel, în timp ce adâncește legăturile cu statele din Golf, și se luptă să dezvolte o strategie coerentă proprie lor pentru regiune.

Turcia neagă că Hamas e organizație teroristă

Turcia la rândul ei a spus că va încerca să conducă diplomația de pace între Israel și palestinieni, dar a adăugat că ”o soluție cu două state este singura rezolvare reală a situației”. În 2018, Erdogan i-a spus premierului israelian Benjamin Netanyahu că „Hamas nu este o organizație teroristă, iar palestinienii nu sunt teroriști. Este o mișcare de rezistență care apără patria palestiniană împotriva unei puteri ocupante”.

Există puține dovezi care să sugereze că opiniile lui Erdogan s-au schimbat. Cu deplina conștientizare a lui Erdogan, Hamas continuă să mențină birouri politice în Turcia. Liderii Hamas, inclusiv Khaled Mashal, Ismail Haniyeh și Saleh al-Arouri, s-au întâlnit de mai multe ori cu Erdogan.

În cazurile lui Arouri și Haniyeh, Ankara le-a oferit pașapoarte turcești și rezidență, ceea ce le-a permis să călătorească nestingheriți pe plan internațional. Arouri, șeful Hamas din Cisiordania, este un terorist desemnat de SUA, cu o recompensă de 5 milioane de dolari pe cap.

El a sărbătorit masacrul din acest weekend pe rețelele de socializare și este probabil una dintre mințile care au organizat atacurile. Hamas este un membru cu drepturi depline al alianței grupărilor teroriste, să le zicem de proxi, construite de cel mai important strateg al Iranului, generalul IRGC Qasem Soleimani, acum decedat, la sfârșitul anilor 2000 și 2010.

Axa terorismului

Obiectivul axei este distrugerea Israelului. Axa consideră că cele mai mari atuuri ale Israelului sunt armata sa de înaltă tehnologie și alianța sa cu SUA. Cum descrie Agenția de știri Agerpres organizația Hamas: Hamas, sau Mișcarea de Rezistență Islamică, a fost înființată în 1987, în timpul primei Intifada sau revolte palestiniene.

Este susținută de Iranul șiit și împărtășește ideologia islamistă a Frăției Musulmane, care a fost înființată în Egipt în anii 1920. Organizația conduce Fâșia Gaza din 2007, după un scurt război civil cu forțele loiale mișcării Fatah, condusă de preşedintele Mahmoud Abbas, care se află în Cisiordania și care conduce și Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP).

Preluarea controlului asupra Fâșiei Gaza de către Hamas a urmat victoriei sale în alegerile parlamentare palestiniene din 2006 - ultima dată când acestea au avut loc. Hamas l-a acuzat pe Abbas că a conspirat împotriva sa. Abbas a descris ceea ce s-a întâmplat ca fiind o lovitură de stat. Hamas refuză să recunoască statul Israel și s-a opus în mod violent acordurilor de pace de la Oslo, negociate de Israel și OEP la mijlocul anilor 1990.

De asemenea Hamas are o aripă armată numită Brigăzile Izz el-Deen al-Qassam, care a trimis în Israel oameni înarmați și atentatori sinucigași cu bombe. Hamas își caracterizează activitățile armate drept rezistență împotriva ocupației israeliene.

Începutul și sfârșitul în Orientul Mijlociu

Atacul șocant al Hamas asupra Israelului a precipitat un început și un sfârșit pentru Orientul Mijlociu. Ceea ce a început, aproape inexorabil, este următorul război – unul care va fi sângeros, costisitor și agonizant de imprevizibil în cursul și rezultatul său.

Ceea ce s-a încheiat, pentru oricine dorește să recunoască, este iluzia că Statele Unite pot pur și simplu să plece dintr-o regiune care a dominat agenda securității naționale americane în ultima jumătate de secol. Administrația Biden tocmai a încercat să facă acest lucru.

Douăzeci de ani de luptă împotriva terorismului, împreună cu încercarea de construire a unor națiunii în Afganistan și Irak, au avut un impact teribil asupra societății și politicii americane, la fel ca și Vietnamul, și au epuizat bugetul SUA.

După ce a moștenit consecințele din abordarea administrației Trump asupra regiunii, președintele Joe Biden a recunoscut că ”încurcăturile” din Orientul Mijlociu au distras atenția de la provocările urgente generate de marea putere în creștere a Chinei și de puterea recalcitrantă a Rusiei.

Arabia Saudită, între China și SUA

Astfel a conceput o strategie de ieșire creativă, încercând să intermedieze un nou echilibru de putere în Orientul Mijlociu, care să permită Washingtonului să-și reducă prezența și atenția, asigurându-se totodată că Beijingul nu umple golul.

De remarcat că Beijingul și-a manifestat imediat dorința de a intra în Orientul Mijlociu prin reglarea diplomatică a relației ostile dintre Arabia Saudită și Iran.

Încercarea istorică a SUA de normalizare a relațiilor dintre Israel și Arabia Saudită a promis să alinieze oficial cei mai importanți doi parteneri regionali ai Washingtonului împotriva dușmanului lor comun, Iranul, și să-i ancoreze pe saudiți dincolo de perimetrul orbitei strategice a Chinei.

În tandem cu acest efort, administrația a căutat, de asemenea, să atenueze tensiunile cu Iranul, cel mai periculos adversar cu care se confruntă Statele Unite în Orientul Mijlociu. După ce a încercat și nu a reușit să resusciteze acordul nuclear din 2015 cu rețeaua sa elaborată de restricții și forme de supraveghere a Iranului, Washington a adoptat un Plan B de plăți și înțelegeri informale.

Iran, principala amenințare

Speranța era ca, în schimbul unor recompense economice modeste, Teheranul să poată fi convins să-și încetinească activitatea asupra programelor sale nucleare și să se retragă de la provocările sale din regiune.

Prima etapă a avut loc în septembrie, cu un acord care a eliberat cinci americani deținuți pe nedrept în închisorile iraniene și a dat Teheranului acces la 6 miliarde de dolari din venituri din petrol înghețate anterior. Ambele părți erau pregătite pentru discuții ulterioare în Oman.

Dacă ar fi reușit, o nouă aliniere între doi dintre principalii jucători ai regiunii ar fi avut un impact cu adevărat transformator asupra securității și mediului economic din Orientul Mijlociu.

Deocamdată se pare că totul îngheață. Liderii iranieni au avut toate stimulentele pentru a încerca să blocheze o apropiere israeliano-arabă, în special una care ar fi extins garanțiile de securitate americane la Riad și le-ar fi permis saudiților să dezvolte un program civil de energie nucleară.

În acest moment, nu sunt dovezi că Iranul a avut vreun rol specific în măcelul din Israel deși ziarul  Wall Street Journal a  raportat că Teheranul a fost direct implicat în planificarea atacului, citând membri seniori nenumiți ai Hamas și Hezbollah (grupul militant libanez).

Hamas, finanțare de la Iran

Operațiunea „purta semnele distinctive ale sprijinului iranian”, așa spunea un raport din Washington Post citând foști și actuali oficiali israelieni și americani.  Se știe că Iranul a finanțat, instruit și echipat Hamas și alte grupuri militante palestiniene și a coordonat îndeaproape strategia, precum și operațiunile – în special în ultimul deceniu.

Este de neconceput că Hamas a întreprins un atac de această amploare și complexitate fără o anumită preștiință și sprijin afirmativ din partea conducerii Iranului. Hamasul a avut informații de primă mână. Și acum oficialii și mass-media iraniană se bucură de brutalitatea dezlănțuită asupra civililor/militarilor israelieni.

Legăturile mai strânse dintre China, Iran și Rusia au încurajat Teheranul să adopte o poziție mai agresivă, deoarece o criză în Orientul Mijlociu, care distrage atenția Washingtonului și capitalelor europene de la războiul din Ucraina, produce unele beneficii strategice și economice pentru Moscova și Beijing.

O victorie israeliană împotriva Hamas în Gaza nu e pe deplin asigurată

Și nu în ultimul rând perspectiva unei înțelegeri publice israeliano-saudite a fost un factor accelerator suplimentar, deoarece ar fi schimbat echilibrul regional înapoi în favoarea Washingtonului. Echilibrul de putere din regiune s-a schimbat semnificativ în ultimele două decenii.

Experiența Hezbollah în lupta cu trupele israeliene în timpul războiului din 2006 din Liban sugerează că o victorie israeliană împotriva Hamas în Gaza nu este pe deplin asigurată.

S-ar putea ca eforturile diplomatice să continue pentru a aduce pacea în regiune prin procesul Acordurilor Avraam condus de SUA, prin care țările arabe, inclusiv Emiratele Arabe Unite, au normalizat relațiile cu Israelul, indiferent de o înțelegere cu palestinienii. Dar acum crearea unei relații între Israel și Arabia Saudită ar putea aduce pe masă problema palestinienilor care să fie inclusă în acord. Vom vedea.

 Spre ce ne îndreptăm?

Pe măsură ce campania terestră israeliană din Gaza începe, este foarte puțin probabil ca acest conflict să devină local. Singura întrebare este amploarea și viteza expansiunii războiului. Deocamdată, israelienii sunt concentrați pe amenințarea imediată și nu sunt înclinați să extindă conflictul deși au masat trupe și la granița de nord și au bombardat obiective din Siria (locul unde Iranul trimite armament pentru Levant).

Dar alegerea poate să nu fie a lor. Hezbollah, cel mai important aliat al Iranului, a luat deja parte la un schimb de focuri la granița de nord a Israelului, în care au murit cel puțin patru dintre luptătorii grupului. Pentru Hezbollah, tentația de a urmări șocul succesului Hamas prin deschiderea unui al doilea front va fi mare.

Se va alătura Hezbollah teroriștilor Hamas?

Dar liderii Hezbollah au recunoscut că nu au reușit să anticipeze bilanțul greu al războiului lor din 2006 cu Israelul, care a lăsat grupul intact, dar i-a erodat grav capacitățile. Ar putea să fie mai circumspecți de data aceasta? Nu știm!

Teheranul are, de asemenea, un interes în menținerea întregului Hezbollah, ca asigurare împotriva unor potențiale atacuri israeliene viitoare asupra programului nuclear iranian. Deocamdată amenințarea unui război mai larg rămâne reală. Dacă va avea loc vom vedea pentru că guvernul iranian a făcut o artă din a evita conflictul direct cu Israelul.

Datorită confruntării militare prețul petrolului va crește iar Teheranul va fi tentat să reia atacurile și hărțuirea petrolierelor în Golful Persic. Ceea ce îmi pare curios este faptul că deși Washingtonul a avertizat Teheranul să nu se implice ei deja sunt implicați. Iranul vrea o nouă ordine în Orientul Mijlociu acum ca s-a aliat cu Rusia. Nu va exista un armistițiu cu ayatolahii!

„Furtuna perfectă” și unificarea arenelor de confruntare

Poate cea mai surprinzătoare parte a atacului transfrontalier devastator al Hamas a fost complexitatea acestuia. Rareori în istorie o organizație teroristă a fost capabilă să lupte din aer, de pe mare și de pe uscat. Al-Qaeda avea capacități similare, dar chiar și ei erau incapabili să lanseze atacuri coordonate simultan, folosindu-le pe toate trei.

Hamas, lucrând alături de Jihadul Islamic Palestinian și, conform raportării Wall Street Journal, susținut și ghidat de Iran, patronul și finanțatorul ambelor, a dobândit acum o notorietate infamă.

Potențialul ca acest război să se extindă pe trei fronturi, în cazul în care Hezbollah decide să atace Israelul din nord - așa cum a făcut atunci când Israelul și Hamas s-au ciocnit în Gaza în 2006 - și ca violența să izbucnească din partea palestinienilor din Cisiordania, ar complica grav o situație deja complexă și grea.

Hamas și politica internă din Israel

Pentru Hamas și Jihadul Islamic Palestinian, momentul a fost propice. De luni de zile, Israelul a fost cuprins de lupte politice interne. Aceste fricțiuni interne au fost acutizate progresiv de polarizare mai mare, reforme judiciare propuse dar extrem de controversate, vituperări politice, proteste susținute în masă și boicotarea serviciului militar de către rezerviști.

Teroriștii își studiază mereu inamicii și caută oportunități de a lovi exact atunci când adversarii lor sunt distrași sau preocupați de alte chestiuni. A fost, așadar, furtuna perfectă în Israel pentru Hamas. Multe vor depinde de următorii pași ai Israelului, cu opțiuni probabil variind de la o invazie terestră a Fâșiei Gaza până la o lovitură mai ambițioasă direct împotriva Iranului.

Oricare eventualitate va remodela Orientul Mijlociu pentru viitorul apropiat – nu în ultimul rând prin deraierea discuțiilor de pace ale Acordului Avraam, așa cum au intenționat în mod clar Hamas și Iran. Trupele de șoc ale Hamas nu au urmărit în atac ținte militare, cum ar fi aeroportul internațional din Tel Aviv, infrastructura de internet, centralele electrice sau instalațiile guvernamentale și militare cheie.

Noua doctrină a Iranului

Mai degrabă scopul pare a fi fost acela de a invoca frica și indignarea în Israel, de a forța guvernul să intre într-o reacție militară disproporționată. Decizia de a ataca civili și de a lua ostatici, oricât de cruntă a fost, a fost probabil concepută pentru a determina Israelul să riposteze cu o asemenea forță încât lumea să se întoarcă împotriva israelienilor.

Hamas dorește, de asemenea, să fie văzut ca purtător de stindard al rezistenței palestiniene în întreaga lume arabă. Haniyeh unul din liderii Hamas în Gaza, fost prim-ministru al Autorității Palestiniene dar a fost demis la 14 iunie 2007 de către președintele palestinian Mahmoud Abbas în încercarea de a contracara influența crescândă a organizației în toate teritoriile palestiniene.

O schimbare semnificativă față de războiul din 2006 este noua doctrină a Iranului privind „unificarea arenelor”, care urmărește să îmbunătățească coordonarea și acțiunile comune ale Teheranului, Hamas, Hezbollah și a reprezentanților iranieni în Irak și Yemen, în confruntarea lor cu Israelul.

O evacuare a Hamas din Gaza ar fi o lovitură uriașă pentru această doctrină – unul dintre motivele pentru care Teheranul ar putea decide să extindă conflictul pentru a-și menține influența regională.

Ce va face Israelul?

Primul ministrul israelian Benjamin Netanyahu a fost de acord să formeze un guvern de unitate națională care să includă membri ai opoziției și foști lideri militari, o mișcare menită să liniștească o țară care încă se zguduie de atacul mortal al militanților Hamas, atac care a ucis peste 1.200 de israelieni.

Gantz, șeful partidului Unitatea Națională, un fost ministru al apărării, un fost șef de cabinet într-un guvern condus de Netanyahu în timpul războiului anterior dintre Israel și Hamas din 2014 și actualul prim ministru Benjamin Netanyahu au convenit asupra formării unui mic cabinet de război.

Acesta include, de asemenea, pe ministrul Apărării Yoav Gallant, care este din partidul Likud al lui Netanyahu și este un fost oficial militar de rang înalt. Cabinetul de război va avea, de asemenea, doi observatori: fostul șef de cabinet Eizenkot și Ron Dermer, un aliat de multă vreme și de încredere al lui Netanyahu, care este în prezent ministru al afacerilor strategice.

Netanyahu a promis că va „zdrobi și distruge” Hamas

Observatorii pot participa la discuții, dar nu pot vota. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a promis că va „zdrobi și distruge” Hamas într-un discurs televizat miercuri pe 11 octombrie, seara, primul său discurs de la formarea guvernului de unitate națională. Însă pe măsură ce trupele israeliene se adună la porțile Gaza pentru un atac asupra Hamas ar trebui să apreciem cât de dificilă va fi această luptă urbană.

Forțele israeliene vor contraataca printr-un labirint de clădiri înalte, împânzite cu posturi de apărare ascunse și pasaje cu capcane. La fiecare etaj al fiecărei clădiri, ar putea exista o amenințare. Și sub acest oraș ostil, există kilometri de tuneluri care ascund nu doar luptătorii Hamas, ci și până la 150 de ostatici israelieni.

Aceasta va fi una dintre cele mai dificile operațiuni militare din ultimele decenii, depășind provocările cu care s-au confruntat militarii americani în Irak sau în Afganistan. Zona urbană a Gazei este aglomerată și un număr mare de clădiri cu mai multe etaje care trebuie curățate de militanți Hamas care nu poartă uniforme.

Capcanele Hamas din Gaza

Israelienii trebui să fie pregătiți  pentru pierderi grele civile și militare dacă duc o operație terestră. Operațiunea din Gaza ridică și unele provocării cum ar fi: Israelul trebuie să restabilească descurajarea împotriva inamicilor săi - din Gaza, Cisiordania, Liban și Iran - după atacul surpriză devastator de sâmbătă și în același timp, trebuie să minimizeze victimele civile și să salveze viețile a cât mai multor ostatici.

Aceasta din urmă pare o misiune aproape imposibilă. Cum vor organiza comandanții israelieni atacul? Nu știm. Potrivit unui oficial occidental, serviciile de informații din Iordania și Egipt au dat Israelului un avertisment sumbru.

Agenții lor din Gaza raportează că Hamas a pregătit dispozitive explozive improvizate, arme antitanc și alte tipuri de capcane de-a lungul căilor de acces în enclavă. Războiul urban este un tip de conflict deosebit de brutal, cu dificultăți care îi încurcă chiar și pe militarii profesioniști.

Lecțiile istoriei

Două exemple sunt edificatoare pentru operațiunile de luptă urbană– asediul Israelului asupra Beirutului în 1982 și asaltul infanteriștilor marini americani asupra Fallujah în 2004. Ambele oferă acum avertismente vii pentru atacul israelian asupra Gaza. Armata israeliană a pătruns în Liban pe 6 iunie 1982, hotărâtă să alunge Organizația pentru Eliberarea Palestinei din sanctuarul său din Beirutul de Vest.

Războiul din 1982, pe care guvernul israelian l-a numit „Operațiunea Pace pentru Galileea”, se presupune că a avut loc ca răzbunare pentru tentativa de asasinare a lui Shlomo Argov, ambasadorul Israelului în Marea Britanie.

Dar atunci, în loc să fugă, așa cum se așteptau unii planificatori militari israelieni, palestinienii și-au păstrat poziția – iar Israelul a început un asediu de două luni al orașului, bombardând-ul cu artileria și folosind aviația pentru a lovi din aer locațiile palestinienilor. Tancurile israeliene au ajuns în oraș în câteva zile.

Coșmarul războiului urban

Asediul a fost unul în care forțele israeliene au tăiat toate livrările de electricitate, apă și alimente către Beirutul de Vest. Problema Israelului a fost că mesajele sale au fost amestecate. Scopul a fost să-i sperie pe palestinieni să plece, dar să liniștească opinia publică mondială. În schimb, palestinienii au devenit mai încăpățânați și criticile globale la adresa Israelului au crescut.

În cele din urmă, Statele Unite au intermediat un acord care a permis liderului OLP Yasser Arafat și luptătorilor săi să părăsească orașul în siguranță. Palestinienii înarmați din Beirutul de Vest au fost înlocuiți de miliția șiită libaneză care a devenit Hezbollah. Fallujah a fost decorul unui alt coșmar de război urban.

Un oraș cu aproximativ 300.000 de locuitori chiar la vest de Bagdad, un fost centru de rezistență sunnită odată cu ocupația americană a Irakului, în 2003, care a urmat războiului din Kuweit dus de irakienii lui Saddam. Împotriva sfaturilor comandanților locali, oficialii americani de vârf au ordonat un asalt asupra orașului în aprilie 2004.

Lecția Fallujah

După câteva săptămâni de pierderi grele, pușcașii marini s-au retras. Fallujah a devenit un centru al rebeliunii irakiene.  Acest lucru a făcut ca pușcașii marini să atace din nou în noiembrie 2004, în ceea ce s-a dovedit a fi cea mai sângeroasă bătălie a războiului din Irak. SUA au suferit 95 de morți și 560 de răniți în lupte aprige duse din casă în casă, într-un oraș cu 50.000 de clădiri.

Gaza este o țintă mult mai dificilă decât Fallujah. Are o populație de peste cinci ori mai mare și un amestec vast și confuz de clădiri înalte deasupra și tuneluri dedesubt. Israelul va încerca probabil să decapiteze conducerea Hamas. Acesta a fost scopul unei invazii din ianuarie 2009, dar conducerea Hamas s-a refăcut rapid. Israelienii au câteva avantaje tehnologice de data aceasta, care nu au fost disponibile în 1982 sau 2004.

Va exista guvern post-Hamas în Gaza?

Probabil că au imagini detaliate pe computer ale fiecărei clădiri majore din Gaza și pot folosi roboți și drone pentru a cerceta acele clădiri, pentru a găsi apărătorii Hamas și a-i ucide. Mulți dintre teroriștii care au răpit ostatici israelieni au fost înregistrați pe video - și este sigur că fiecare dintre ei va fi ținta răzbunării israeliene.

Oricum cu sau fără tehnologie salvarea ostaticilor va fi dificilă. Tergiversarea ordinului de intrare în Gaza ne dovedește cât de greu este ca acest cabinet de război să adopte o soluție optimă. Ce se va întâmpla după atac? Își dorește cu adevărat Israel să dețină această enclavă săracă și înfometată, care și astăzi, seamănă cu o tabără de refugiați?

Poate că prietenii arabi ai Israelului, inclusiv o Arabia Saudită post-normalizare, pot crea un guvern stabil post-Hamas în Gaza, care poate aduce prosperitate și securitate în acest loc.

Post Scriptum:

A fost atacul Hamas un cadou de ziua lui Putin? Nu cred. Marea întrebare este cât de mult credit să-i acordăm Kremlinului pentru furtuna perfectă a crizelor crescânde – în Israel, Kosovo, Caucaz și Africa – care se ridică asupra Americii și Europei. Suficient pentru scopul de a deturna Occidentul de la sprijinul dat Ucrainei.

La Washington, este o concluzie inevitabilă că atacurile Hamas asupra Israelului vor reduce concentrarea SUA asupra Ucrainei, absorbită așa cum a fost asupra consecințelor înlăturării, săptămâna trecută, a președintelui Camerei Reprezentanților Kevin McCarthy de către un grup de republicani duri– parte a aceluiași grup al conservatorilor care caută să reducă ajutorul acordat Ucrainei.

Cursa pentru a-l succeda pe McCarthy se desfășoară acum, iar aprobarea de către Congres a unui ajutor către Israel este aproape imposibilă. Rusia i-a curtat de mult pe militanții islamiști, iar liderul Hamas Ismail Haniyeh și alți oficiali au făcut călătorii recente la Moscova.  După atacurile de sâmbătă, rușii au reluat vechile planuri de a trage granițele Israelului înapoi acolo unde erau în 1967.

Ambiția regimului iranian este să distrugă Israelul, să domine Orientul Mijlociu și să devină o putere nucleară care poate amenința Europa și SUA. Este un stat revoluționar, nu o putere de status quo. În schimb Rusia vrea o lume nouă (!?). Cert este că rivalitatea între marile puteri s-a reîntors.