Între Crăciun și Anul Nou, n-a fost mereu vacanță

Între Crăciun și Anul Nou, n-a fost mereu vacanță

Crăciunul și Anul Nou, în ultimii 36 de ani, delimitează o perioadă în care noțiunea de vacanță, mese întinse, călătorii sau vizite, pe scurt, relaxare reprezintă cuvântul de ordine. Dar oare, mereu a fost așa? Dacă ne uităm prin istorie, nu a fost deloc așa. Vom fi surprinși câte evenimente și câte personalități au legătură cu perioada 25 decembrie-1 ianuarie.

Proclamări de imperii, promulgări de legi, instituirea unor decorații, momente decisive în revoluții, descoperiri științifice

La 25 decembrie a anului 800, Carol cel Mare s-a proclamat Împărat  în prezenţa Papei. Se va numi în istorie, Imperiul Carolingian.

La 13/25 decembrie 1863, s-a promulgat „legea secularizării averilor mănăstireşti” de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, prin care averile mănăstirilor, închinate şi neînchinate intrau în stăpânirea statului. A fost cea mai importantă lege, care a permis ulterior înfăptuirea reformei agrare, cea mai radicală din întreaga istorie modernă a României şi chiar a Europei.

La 26 decembrie 1898, Marie şi Pierre Curie au descoperit elementul chimic ”radiu”.

La 25 decembrie 1916, Regele Ferdinand  Î Întregitorul al României (1914-1927) a instituit Ordinul Militar ”Mihai Viteazul” cu trei clase.

La 25 decembrie 1991, Mihail Gorbaciov şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al URSS. Este considerat momentul dizolvării oficiale a URSS.

La 27 decembrie 1784, în Pădurea Scoruşet din Munţii Gilăului, au fost prinşi, in urma unei trădări, Horea şi Cloşca, liderii mişcării populare de la 1784, aceştia fiind duşi sub pază la Alba Iulia.

La 30 decembrie 1922, avea loc ratificarea tratatului de constituire a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), stat care va rezista până în 1991.

La 31 decembrie 1999, Boris Elţin a demisionat, în locul său devenind preşedinte interimar Vladimir Putin.

La 1 ianuarie 1912, în timpul revoluţiei din 1912-1913, revoluţionarii au reuşit să înlăture dinastia manciuriană, proclamând republica în China (Republica Populară va fi proclamată însă mult mai târziu, la 1 octombrie 1949).

La 1 ianuarie 1959, revoluţionarii cubanezi concentraţi în jurul liderului acestora, Fidel Castro, ”El Lider Maximo”, reuşeau să intre în Havana, punând capăt dictaturii pro-americane a lui Fulgencio Batista şi instaurând o dictatură de stânga, care supravieţuieşte şi astăzi, chiar dacă Fidel Castro s-a retras din viaţa publică, lăsând puterea fratelui său, Raul.

Nașteri și decese în perioada 25 decembrie - 1 ianuarie

La 25 decembrie 1899, s-a născut celebrul actor american Humphrey Bogart.

La 25 decembrie 1977, marele actor Charlie Chaplin părăsea scena vieţii, intrând în eternitate, după ce revoluţionase arta filmului mut, dar şi pe cea a filmului sonor, rămânând memorabil ”Dictatorul”, o parodie la adresa lui Adolf Hitler şi a dictaturilor nazistă, respectiv fascistă, apărută în anul 1940, când cel de-al doilea război mondial izbucnise, însă Statele Unite ale Americii încă nu intraseră în marea conflagraţie.

La 25 decembrie 1989, Nicolae şi Elena Ceauşescu sfârşeau executaţi, într-o unitate militară din Târgovişte, în faţa unui pluton de execuţie, ca urmare a unui proces instrumentat de un tribunal militar extraodinar, în timpul revoluţiei din 1989.

La 27 decembrie 1897 s-a născut cunoscutul poet, filosof si om de cultura Tudor Vianu.

La 27 decembrie 1901, venea pe lume marea actriţa Marlene Dietrich.

La 27 decembrie 1923 a murit marele inginer francez Gustav Eiffel, constructorul turnului cu acelaşi nume din Paris.

La 27 decembrie 1948 s-a născut îndrăgitul actor francez Gerard Depardieu.

În data de 28 decembrie 1805, se năştea cunoscutul revoluţionar paşoptist Eftimie Murgu, exponent al luptei românilor din Banat, Transilvania pentru drepturi naţionale.

Tot la 28 decembrie, dar în anul 1856 s-a născut preşedintele american Woodrow Wilson, cel care a încercat la sfârşitul primului război mondial, prin proclamaţia sa, să revoluţioneze sistemul relaţiilor internaţionale.

În această zi putem consemna şi două decese ale unor personalităţi româneşti de prim rang, pictorul Corneliu Baba, în 1997 şi actriţa Clody Bertola, în 2007.

La 29 decembrie 1721, s-a născut celebra Madame de Pompadour, metresa Regelui Ludovic al XV-lea al Franţei.

La 29 decembrie 1916, îşi găsea sfârşitul, ca urmare a unui complot, enigmaticul călugăr rus Rasputin, cunoscut drept un mistic cu o mare influenţă în politica Rusiei Ţariste şi chiar asupra Ţarului Nicolae al II-lea şi a familiei acestuia.

La 29 decembrie 1933, murea asasinat de către un grup de legionari (”Nicadorii”) în Gara Sinaia, primul ministru liberal I.G.Duca.

La 30 decembrie 2006, a fost executat fostul lider irakian Saddam Hussein, în urma unei sentinţe a Tribunalului Special Irakian.

La 31 decembrie 1889 ne-a părăsit marele povestitor român Ion Creangă, autorul faimoaselor ”Amintiri din copilărie” şi a celebrelor poveşti ”Capra cu trei iezi”, ”Soacra cu trei nurori”, ”Dănilă Prepeleac” etc.

Căsătorii princiare, proclamații, învestituri prezidențiale,  dizolvări statale,  încoronări și abdicări regale

La 29 decembrie 1893, a avut loc căsătoria Principelui Ferdinand cu Principesa Maria. Cei doi, din 1914 vor deveni Regele Ferdinand şi Regina Maria a României, încoronându-se la Alba Iulia, în 1922.

La 29 decembrie 1989, celebrul scriitor dizident Vaclav Havel a devenit preşedinte al Cehoslovaciei.

La 30 decembrie 1947, Regele Mihai I, ultimul obstacol în calea comunizării României a fost obligat de către comunişti să abdice, impunându-i-se plecarea în exil, alături de mama sa, Regina Elena şi de o parte a suitei sale.

La 1 ianuarie 1863, în plin război de secesiune, preşedintele american Abraham Lincoln a dat publicităţii ”Proclamaţia de emancipare” prin care sclavia negrilor era abolită. Noaptea de dinaintea proclamaţiei a fost aşteptată de către sclavi, cu rugăciuni şi făclii aprinse, fiind o veritabilă ”noapte albă”.

La 1 ianuarie 1877, Regina Victoria a Marii Britanii s-a proclamat împărăteasă a Indiei, provincie numită ”Perla Coroanei Britanice”.

La 1 ianuarie 1977, dizidenţii cehi publică importantul document ”Charta 77”, un manifest în sprijinul respectării drepturilor şi libertăţilor omului.

La 1 ianuarie 1981, Grecia a devenit membră a Uniunii Europene, fiind urmată, la 1 ianuarie 1986 de Spania şi Portugalia.

La 1 ianuarie 1993, Cehosolvacia s-a divizat paşnic între Cehia şi Slovacia.

De la 1 ianuarie 2002, moneda Euro a fost introdusă în 12 state ale Uniunii Europene.

La 1 ianuarie 2007, România şi Bulgaria au devenit oficial membre ale Uniunii Europene.

La 1 martie 2025, România și Bulgaria au aderat la Spațiul Schengen pe deplin, după ce de la 31 martie 2024, fuseseră admise cu frontierele maritime și aeriene.

La 1 ianuarie 2026, Bulgaria va adera oficial la Zona Euro, bulgarii renunțând la moneda națională, „Leva”.

Vă doresc un Crăciun fericit, o săptămână dintre Crăciun și Anul Nou cu tot ce vă doriți, precum și un An Nou 2026, așa cum ați dori fiecare să fie! La Mulți Ani!

Ne puteți urmări și pe Google News