Ion Cristoiu: O întrebare de siguranţă naţională. Din câte ştiu eu, dumneavoastră de-a lungul timpului aţi făcut cu firma dumneavoastră foarte multe softuri la instituţii din România. De acord?

Sebastian Ghiţă: Unul dintre principalii clienţi a fost statul român. Chestiune pe care am recunoscut-o public de multe ori.

-Am înţeles. Una dintre condiţiile la aceste softuri, la unele dintre instituţii, era ca cel care l-a produs să fie totuşi un om de încredere. Dumneavostră aţi plecat. Statul român nu se teme că dumneavoastră veți vinde cheia la softuri?

-Nu, domnul Cristoiu. E o aiureală din asta TFL-isto USR-istă.

-Eu am întrebat.

-Da, şi eu vă răspund.

-Dar nu era USR-istă, am găsit-o … nu ştiu … se întreba un jurnalist independent.

-Încercând să îşi explice incompentenţa şi incapacitatea de a face ceva în timpul Guvernului Cioloş, câţiva oameni de acolo s-au gândit, dacă eu tot nu pot răspunde, să dea vina pe Ghiţă că a fugit cu cheia şi cu softul. Pentru cei din industrie este evident că nu există nicio cheie la niciun soft. Codul sursă al unui program este astăzi ceva destul de greu de înţeles pentru alte persoane decât pentru echipa sau colectivul care a creat acel soft şi chiar dacă astăzi v-aş da un milion de surse cod de la toate programele din România, fără acele companii, fără acele echipe, fără acei arhitecţi de sistem care le-au gândit şi leau creat, şi sunt multe softuri făcute de firmele româneşti, e greu să le schimbi, e greu să le modifici, e greu să updatezi acele softuri şi de aceea câteodată trebuie să te ducă mintea să nu distrugi firmele româneşti care au muncit 20 de ani, ci să le ajuţi dacă au o situaţie mai grea, să le susţii. Dacă nu au de lucru, să creezi nişte programe, să menţii această industrie românească de soft. Nu mai e cazul astăzi, că au distrus-o.

„Softurile statului ar trebui produse de români”

-Dar într-o firmă străină de soft statul român poate să aibă încredere?

-Depinde ce condiţii sunt puse în contract. Dar şi dacă noi astăzi am cere firmei Intrarom, Intracom, că sunt nişte greci, să nu mai zică cineva că mă leg eu de americani. Dacă luăm acea firmă şi îi spunem „Haide, fă-ne un program la Casa de Pensii!” şi firma aceea se gândeşte să se retragă din România şi noi i-am cerut codul sursă şi ne rămâne pe un CD codul sursă, dacă nu îi mai cunoaştem pe cei 5, 7, 10 oameni care au lucrat la Intrarom şi dacă nu vorbim cu ei să ne spună ce au scris în codul acela sursă şi să discutăm cum am putea să îl schimbăm, ne va fi foarte greu. Ne va fi foarte greu să upgradăm acel soft, să-l schimbăm.

-Vreau să înţeleg. Trebuie să fie firme româneşti şi totuşi să fie firme de încredere că nu poţi să dai softurile la instituţii de forţă chiar.

-Nişte oameni, pe care eu îi respect, din Servicii, din instituţii, din Ministerul de Interne, din alte instituţii ale statului, timp de 20-25 de ani şi-au dat seama de această chestiune. Spre deosebire de generalii mai tineri şi mai noi care au zis, lasă domn’e, îi arestăm.

-Asta voiam să vă întreb.

-Acei oameni dinaintea generaţiei de azi au gândit ca dumneavoastră. Totuşi e bine ca firmele, softurile să aibă şi o componentă locală şi, în felul acesta, printr-o relaţie cu acei producători locali, România să îşi păstreze capacitatea de a funcţiona.

„Nu putem elimina firmele româneşti, oricât de mult îşi doresc ambasadorii altor ţări”

-O întrebare delicată. Totuşi, firmele dumneavostră au fost printre cele preferate la aceste softuri. Nu o să fac eu acum teoria contractelor cu statul. Înseamnă că SRI-ul a avut încredere în dumneavoastră? Eraţi bun sau eraţi şi de încredere?

-Vă răspund la întrebare, dar înainte daţi-mi voie să vă spun următoarea chestiune. Toate afacerile cu statul făcute şi de mine şi de firmele româneşti veneau în urma unor licitaţii. Astăzi nu am văzut ca acuzele să fie: aţi trucat licitaţia nu ştiu care sau aţi dat bani directorului nu ştiu care şi v-am prins. Nu. Astăzi acuza este: aţi făcut afaceri cu statul. Şi ce? Trebuie să facă afaceri cu statul firmele străine? Noi nu avem voie să intrăm în competiţie în ţara noastră? Eu am mai spus-o de multe ori. Ce mai vreau să mai spun e că, totuşi, trecând peste toate acuzele, eu îmi justific banii pe care i-am câştigat în aceşti ani prin vânzarea unor companii. Nu uitaţi că eu am vândut jumă- tate din acţiunile de la EMAG şi am încasat foarte mulţi bani şi am plătit taxe şi impozite. Am vândut toate celelalte companii, şi din energie şi din IT, înainte să intru în politică şi am încasat mulţi bani şi am plătit taxe şi impozite în România. Deci, această vâ- nătoare de vrăjitoare, născută propagandistic şi interesat de către unii, trebuie înlăturată. O să mă lupt tot timpul şi o să spun că firmele româ- neşti trebuie să aibă dreptul să intre în competiţie cu firmele din Uniunea Europeană sau din orice altă ţară în mod egal în Româ- nia. Nu se poate să spunem: asta e firmă româ- nească, să o dăm la o parte. Oricât de mult îşi doresc ambasadorii altor ţări.

-Eraţi bun, să spun. Dar eraţi şi om de încredere? Ca să ştiu cum stăm.

-Domnul Cristoiu, se construieşte această încredere. Eu am terminat liceul în ‚ 97 după care am mers la facultate şi imediat am încercat să îmi găsesc de lucru cu firma în Bucureşti. Nu vă gândiţi că în Bucureşti te aşteaptă 10 directori, 15 generali cu mâna întinsă: „Haide să îţi dăm nepoţelule contracte!”

-Şi au fost nişte oameni care au avut încredere …

-Nu. Te înscrii la o licitaţie, o pierzi, după aia afli de ce ai pierdut-o.

-Revenim la softuri …

-Domnule Cristoiu, toate softurile s-au făcut în urma unor licitaţii.

– Nu neg. Eu spun aşa. Ca să am încredere în dumneavoastră, eu sunt, să zicem, şef la Servicii… Cum pot avea eu încredere? Nu ar trebui să fiţi ofiţer acoperit ca să am încredere în dumneavoastră?

-Am întâlnit multe situaţii în viaţă.