Internetul supravegheat! Membrii unei platforme au fost reţinuţi pentru un şir de crime cibernetice internaţionale

Internetul supravegheat! Membrii unei platforme au fost reţinuţi pentru un şir de crime cibernetice internaţionale

Cinci persoane din cadrul platformei internaţionale „Avalanche” au fost reţinute de forţele de ordine internaţionale pentru adunarea parolelor bancare şi efectuarea transferurilor în sume deosebit de mari de pe conturile persoanelor, a informat astăzi Procuratura Generală

Serviciul de presă al PG a precizat că reţeaua Avalanche a fost folosită ca o platformă de livrare pentru a lansa și a gestiona atacuri globale „maligne” în masă şi campanii de recrutare a „money mules” (persoane angajate pentru extragerea banilor). Pierderile băneşti la nivel global asociate cu aceste atacuri cibernetice în cadrul reţelei se estimează la sute de milioane de euro.

În total, la destructurarea acestei reţele ilegale au fost implicaţi procurori şi poliţişti din 30 de state, inclusiv R. Moldova. În cadrul operaţiunii au fost percheziţionate 37 de locuinţe, şi sechestrate 39 de servere. Totodată, au fost identificate victimele programelor în mai mult de 180 state, titrează timpul.md.

În R. Moldova, forţele de ordine au efectuat o serie de acţiuni de urmărire penală şi speciale de investigaţii prin care a fost identificat abonatul, locul aflării lui şi altă informaţie, iar pe 30 noiembrie curent, oamenii legii din R. Moldova de comun cu procurorii şi ofiţerii de urmărire penală din Germania au efectuat percheziţii într-un imobil din capitală. Conform solicitării din cererea de comisie rogatorie, acest imobil ar fi fost implicat în reţeaua „Avalanche”, fiind folosit ca o platformă de livrare și gestionare a atacurilor cibernetice globale „maligne”.

Ne puteți urmări și pe Google News

În cadrul percheziţiei au fost ridicate mai multe bunuri (telefoane mobile, calculatoare, stick-uri de memorie), care urmează a fi examinate pentru stabilirea faptului implicării persoanelor în pretinse acţiuni ilegale.

Potrivit procurorului şef interimar al Secţiei tehnologii informaţionale şi combaterea crimelor cibernetice din cadrul PG, Veaceslav Soltan, membrii platformei urmează să fie pedepsiţi în baza legislaţiei naţionale a fiecărei ţări în care aceştia au fost reţinuţi.