Evenimentul Zilei > Justitie > Patronul Interagro, Ioan NICULAE, din nou în faţa procurorilor
Patronul Interagro, Ioan NICULAE, din nou în faţa procurorilor

Patronul Interagro, Ioan NICULAE, din nou în faţa procurorilor

Magnatul Ioan Niculae s-a prezentat în această dimineaţă la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul Romgaz-Interagro.

Ioan Niculae a refuzat să răspundă întrebărilor puse de ziarişti.
Rechizitoriul prin care Ioan Niculae şi Adriean Videanu urmau să fie trimişi în judecată a fost anulat de conducerea DIICOT, după patru ani de cercetări, deoarece conţinea mai multe nereguli.
Dosarul a fost preluat de un alt procuror, care va trebui să refacă ancheta, respectiv să reaudieze martori şi inculpaţi, precum şi să schimbe infracţiunile pentru unii dintre acuzaţi.

Ioan Niculae a fost pus sub acuzare alături de alte 40 de persoane, funcţionari publici cu funcţii de conducere din cadrul SNGN Romgaz, Ministerului Economiei, Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei şi reprezentanţi ai unei societăţi comerciale din Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de complot şi subminarea economiei naţionale. Printre cei acuzaţi se află şi fostul ministru al Economiei Adriean Videanu.

Iniţial, ancheta îl viza şi pe fostul ministru Varujan Vosganian, însă acesta a scăpat de dosar, după ce Senatul a respins, în 2013 şi 2015, cererile DIICOT de punere sub urmărire penală a acestuia.

Potrivit DIICOT, în perioada decembrie 2006 – decembrie 2008, Varujan Vosganian şi, în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, Adriean Videanu, în calitate de miniştri, au aprobat, semnat şi susţinut în Guvern şase ordine, respectiv trei memorandumuri, în scopul sprijinirii intereselor financiare ale grupului infracţional constituit de către Ioan Niculae şi au utilizat SNGN Romgaz SA (unitate naţională de interes strategic) în interesul privat al SC Interagro SA, acordând discounturi comerciale substanţiale la livrarea de gaze naturale către această companie, peste plafoanele practicate de Romgaz, precum şi gaze naturale exclusiv din producţia internă, cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi în condiţiile în care Interagro înregistra debite istorice la plata gazelor consumate.

DIICOT mai susţine că demersurile miniştrilor Varujan Vosganian şi Adriean Videanu s-au realizat în condiţiile în care Interagro înregistra o datorie reprezentând aproximativ 70% din bugetul anual al societăţii naţionale, fiind grav afectate principalele activităţi ale Romgaz, aceasta fiind transformată practic într-un furnizor al unui "client privat privilegiat" şi fiind pus în pericol sistemul energetic naţional pe segmentul gazelor naturale.

Procurorii mai arată că prin activitatea miniştrilor Vosganian şi Videanu, respectiv prin vânzarea preferenţială către Interagro a unor cantităţi masive de gaze naturale, această societate a fost plasată într-o veritabilă poziţie de monopol pe piaţa gazelor naturale.

În referatul procurorilor se mai reţine că Romgaz a livrat în această manieră către Interagro gaze naturale din producţia proprie în valoare de aproximativ 1.500.000.000 lei, respectiv 500 milioane dolari, din care 270 milioane lei (92 milioane dolari) reprezintă valoarea reducerilor comerciale acordate ilegal.