Inteligența artificială intră într-o nouă eră. Ce se schimbă în industrie
- Mădălina Sfrijan
- 13 iulie 2026, 10:04
Bani inteligența artificială. Sursă foto: Freepik
Cererea pentru infrastructura de inteligență artificială rămâne la un nivel foarte ridicat, în pofida fluctuațiilor din piața tehnologică și a întrebărilor privind amploarea investițiilor în acest domeniu. Reprezentanții unor companii importante din industria AI susțin că interesul pentru dezvoltarea infrastructurii nu a scăzut, însă admit că firmele sunt tot mai preocupate de eficiența investițiilor și de raportul dintre costuri și rezultate, arată CNBC.
Inteligența artificială trece într-o nouă fază. Marile companii pun accent pe rentabilitate
Pat Gelsinger, fost director general al Intel și în prezent partener al fondului de investiții Playground Global, consideră că potențialul inteligenței artificiale este departe de a fi atins.
„Singura limitare reală este disponibilitatea energiei”, a declarat acesta, explicând că o inteligenţă artificială mai performantă poate genera valoare economică în aproape orice industrie.
În ultimele săptămâni, acțiunile companiilor din sectorul semiconductorilor au înregistrat fluctuații după ce Meta și xAI au decis să închirieze o parte din capacitatea excedentară a infrastructurii lor AI. Mișcările au alimentat speculațiile privind o posibilă supracapacitate a centrelor de date, însă liderii din industrie resping această interpretare.
Cererea pentru infrastructura AI depășește în continuare oferta
Marc Boroditsky, director comercial al Nebius, companie care dezvoltă centre de date bazate pe procesoare Nvidia, susține că interesul pentru aceste servicii rămâne cu mult peste capacitatea actuală de livrare.
„Experimentăm o cerere extraordinară. Este mult mai mare decât putem satisface şi aceasta este situaţia de ceva timp”, a afirmat el.
Andrew Feldman, directorul general al Cerebras Systems, consideră că deciziile Meta și xAI reprezintă situații izolate și nu reflectă realitatea întregului sector. Potrivit acestuia, industria se confruntă în continuare cu un deficit de centre de date și de componente necesare extinderii infrastructurii dedicate inteligenței artificiale.

Inteligența artificială. Sursa foto. Pixabay
Investiții masive în inteligența artificială
Mesaje similare vin și din partea companiei sud-coreene Rebellions, care susține că cererea pentru infrastructura AI rămâne foarte ridicată și că nu există indicii privind investiții excesive din partea marilor companii tehnologice.
În același timp, producătorul de echipamente optice Lumentum afirmă că întreaga sa capacitate de producție este deja contractată pentru următorii cinci ani, în timp ce compania încearcă să își extindă rapid producția pentru a răspunde comenzilor.
Accent pe rentabilitatea investițiilor
Dacă până de curând multe organizații urmăreau să introducă inteligența artificială în cât mai multe activități, indiferent de costuri, abordarea începe să se schimbe.
Companiile analizează acum cu mai multă atenție dacă utilizarea celor mai avansate modele AI dezvoltate de OpenAI și Anthropic justifică investițiile ridicate, în condițiile în care pe piață există și alternative open-source semnificativ mai accesibile, precum cele create de DeepSeek sau Alibaba.
Directorii din industrie estimează că, pe termen lung, organizațiile vor utiliza mai multe tipuri de modele AI, în funcție de complexitatea sarcinilor. Soluțiile cele mai performante vor fi rezervate activităților care necesită putere mare de procesare, în timp ce operațiunile obișnuite vor fi gestionate de modele mai mici și mai eficiente din punct de vedere al costurilor.
„Nu ai nevoie de un autobuz uriaş ca să mergi la cumpărături”, a explicat Andrew Feldman, sugerând că fiecare tip de model AI va fi folosit acolo unde oferă cel mai bun raport între performanţă şi cost.