Editura Evenimentul si Capital

INSURECŢIA împotriva PREȘEDINTELUI, reprimată VIOLENT. Zeci de MILITARI au fost ARESTAŢI

Autor: | | 6 Comentarii | 1973 Vizualizari

Peste 20 de militari au fost arestaţi luni după ce s-au revoltat împotriva regimului condus de preşedintele Nicolas Maduro în Venezuela, cu două zile înainte de o manifestaţie organizată la apelul opoziţiei pentru a cere un guvern de tranziţie, relatează AFP.

"Până în prezent, au fost arestaţi 25 la locul insurecţiei", în nordul capitalei Caracas, "şi alţi doi au fost arestaţi în altă parte", a declarat presei Diosdado Cabello, preşedintele Adunării Constituante, afiliată regimului.

La orele 02.50 (06.50 GMT), un grup format dintr-un număr nedeterminat de militari ai Gărzii Naţionale Bolivariene din Macarao (vest) a declanşat o insurecţie, a anunţat armata într-un comunicat, subliniind că situaţia se află sub control.

Potrivit armatei, militarii au furat un "lot de arme de război" de la un post militar din Petare (est), apoi s-au deplasat într-o cazarmă din cartierul Cotiza, în nordul capitalei.

Pe un drum spre cazarmă, încă în întuneric, insurgenţii, înarmaţi şi cu feţe descoperite, au înregistrat mesaje video publicate pe reţelele sociale în care l-au criticat pe Nicolas Maduro şi au cerut sprijin din partea populaţiei.

Revolta a avut loc în contextul apelului opoziţiei la manifestaţie, miercuri, pentru un guvern de tranziţie şi convocarea de alegeri libere. A fost prima mobilizare de anvergură după marile manifestaţii din 2017 care s-au soldat cu 125 de morţi.

Reluând ofensiva în ultimele săptămâni, opoziţia, majoritară în parlament, l-a declarat ilegitim pe Nicolas Maduro, învestit pentru al doilea mandat pe 10 ianuarie. Opoziţia contestă rezultatul alegerilor prezidenţiale de la 20 mai, nerecunoscute de o mare parte a comunităţii internaţionale.

Curtea Supremă, susţinătoare a regimului, a replicat luni declarând la rândul său ilegitimă conducerea parlamentului. Instituţia "nu are o conducere validă (...), toate actele sale sunt prin urmare invalide", potrivit deciziei celei mai înalte instanţe judiciare din ţară.

Săptămâna trecută, într-o încercare de a fisura sprijinul acordat de armată preşedintelui ţării, parlamentul a promis o "amnistie" "funcţionarilor civili şi militari" care vor refuza să recunoască al doilea mandat al lui Nicolas Maduro, relatează Agerpres.

Cresc pensiile, de la 1 martie! Este OFICIAL! Care sunt pensionarii ce vor primi BANI mai multi

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
16:37 KOVESI insistă și declanșează RĂZBOIUL cu Adina FLOREA. Amănunte INCENDIARE 16:20 6 ANI DE ÎNCHISOARE pentru Kovesi, BOMBA ANILOR în Justiţie! Breaking news în România 16:18 BREAKING NEWS. Ce LOVITURĂ pentru KOVESI!... A venit de unde se AȘTEPTA MAI PUȚIN 16:14 BREAKING NEWS: Laura Codruța Kovesi este DĂRÂMATĂ! Chris Terhes, despre candidatura lui Kovesi: Nu este eligibilă! 12:57 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9” 11:29 Kovesi și fuga de marile procese de la Înalta Curte. Comentariu de Simona Ionescu 11:29 DE CE este ROMÂNIA ASTFEL? Cazul Kovesi din perspectiva imposturii. Editorial de Dan Andronic 11:20 BREAKING NEWS. Avem NUMELE ZIARISTEI care a fost DATĂ AFARĂ de Sebastian GHIȚĂ la cererea Laurei Codruța KOVESI 11:12 Kovesi, TRĂDATĂ de Traian Băsescu: „Dacă atât a dus-o capul!” 10:20 Kovesi, fără SPP și salon oficial. FOTOGRAFIA care spune TOTUL despre fosta șefă a DNA 09:24 Fosta șefă a DNA, vizată în 19 dosare la Parchetul General 08:30 Aducerea lui Nicolae Popa în țară – parte dintr-o mai amplă Operațiune politico-mafiotă. România lui Cristoiu 08:27 IMAGINI EXPLOZIVE cu Laura KOVESI. UNDE a fost SURPRINSĂ înainte de ZBORUL în JAKARTA. Breaking news 07:20 Sebastian Ghiță o ÎNFUNDĂ pe Kovesi în propriile minciuni: „Kovesi a avut nevoie de bani în plus și mi-a cerut.” 07:11 Fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi A FOST IMPLICATĂ în aducerea în ţară a lui Nicolae Popa. DEZVĂLUIRI ŞOCANTE ale fostului preşedinte Traian Băsescu 21:41 News alert: TOADER îi va ALEGE lui KOVESI subalternul, dacă va câștiga postul. „Trimit propunerile la Bruxelles!” 20:40 Nicolae Popa aruncă BOMBA despre extrădarea sa: „Traian Băsescu a fost implicat! Să plătească și el și Kovesi!” AMĂNUNTE INCENDIARE 18:03 Un politician important detonează BOMBA în STATUL PARALEL: „Coldea planifica și dădea comanda, iar Kovesi executa.” 23:12 Ce spune Poliția Română despre dosarul anti-Kovesi 11:20 BREAKING NEWS. TOADER, lovitură DECISIVĂ pentru KOVESI. Fosta șefă a DNA nu se aștepta la AȘA CEVA!